vineri, 6 mai 2011

Scandalul parcărilor Codlea: Sentinţă definitivă a instanţei împotriva firmei Hi Speed Recovery şi a Primăriei Codlea

În urma demersurilor începute din luna decembrie 2010 şi în urma protestelor cu privire la gravele ilegalităţi din scandalul administrării parcărilor, Consiliul Local Codlea a depus acţiune în instanţă împotriva firmei Hi Speed Recovery şi împotriva Primăriei Codlea pentru suspendarea executării unui contract de administrare a parcărilor de reşedinţă din Codlea, considerat ilegal, acesta nerespectând caietul de sarcini. Instanţa a dat săptămâna aceasta câştig de cauză celor care au reclamat ilegalităţile.

Deşi licitaţia făcea referire la administrarea a doar 310 locuri de parcare pentru care firma câştigătoare se obliga să plătească o redevenţă anuală de 90.000 lei, cu de la sine putere, reprezentanţii executivului local au acordat ilegal şi fără alte obligaţii financiare, prin contract, încă 1500 de locuri de parcare de reşedinţă firmei Hi Speed Recovery din Botoşani, care a trecut imediat la încasarea taxelor de concesiune în beneficiul propriu, văduvind în acest fel bugetul local de sume importante. Astfel, HSR a primit cadou o afacere bănoasă. Mai mult, acestei companii i s-a facilitat amplasarea, bineînţeles tot ilegală după cum s-a constat, fără avizul comisiei de circulaţie, a numeroase semne de "oprirea interzisă" prin întreg municipiul pentru a crea front de lucru activităţii de ridicare de autoturisme.

Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat împotriva firmei HSR şi a Primăriei Codlea -decizia nr. 954/R/2011
Soluţia exprimată săptămâna aceasta de instanţă şi care este definitivă şi irevocabilă recunoaşte ilegalitatea săvîrşită de Primăria Codlea şi Hi Speed Recovery şi admite suspendarea executării actului administrativ care stă la baza activităţii de administrare a parcărilor de reşedinţă.

În acest moment HSR mai activează doar în zona centrală a municipiului. Sperăm că pentru puţin timp.

Iată că ceea ce am susţinut încă de la început s-a dovedit a fi adevărat: în cârdăşie cu Primăria Codlea, firma Hi Speed Recovery a crezut că poate să îşi facă de cap în Codlea, semnând contracte ilegale în detrimentul cetăţenilor . Nu mă voi lăsa până când această firmă care şi-a bătut joc de codleni nu va părăsi Codlea, iar vinovaţii din Primărie vor fi traşi la răspundere. Există o plângere penală împotriva primarului şi a celorlalţi semnatari ai contractului păgubos care a fost depusă în luna ianuarie 2011, dar care încă nu a prea fost băgată în seamă de instituţiile competente. Suntem în mai deja, sper să nu se încerce muşamalizarea...
În orice caz, e bine că cetăţenii au înţeles că nu mai trebuie să aibă încredere oarbă în autorităţi şă că trebuie să ia atitudine în cazul abuzurilor.

Aici toate postările despre acest subiect pe blog (clic aici)

Vezi şi :

Ce s-a rezolvat după cele două acţiuni fără precedent de protest civilizat în Codlea?


"Domnu' Isus, hai jos" - poliţist către Erwin Albu

7 comentarii:

  1. Alexandru Schiopu6 mai 2011 la 12:33

    Bravo Ervin chiar te intereseaza da Codlea Multumim!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca cei de la primarie au pierdut acest caz, oricum mi se pare aberant sa faci parcare cu plata la un oras de marimea Codlei, ma refer la cele din zona centrala cu plata orara.
    O alta problema care ma deranjeaza si probabil ca nu sunt singurul, ar fi cea cu baietii de la BGS si altii probabil care "calaresc" dealurile si padurile Codlei cu "tancurile" lor galagioase pe 2 sau 4 roti, in urma lor ramane ca dupa un razboi, iarba de pe deal si potecile din padure fiind distruse. Nu stiu daca au aprobarea cuiva pentru distractia lor si daca au acel cineva cu ce drept le aproba celor in cauza sa isi bata joc de dealurile si padurile din Codlea? Nu au decat sa isi desfasoare intrecerile pe trasee amenajate pentru astfel de activitati. Sper ca prin postul meu cineva competent sa ia masuri. Erwin, ma bucur ca mai sunt persoane care ia atitudine in interesul public.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da cum ramane cu ,,primarul nostru" care se pune stapan pe tot ce este prin Codlea si prin imprejurul acesteia?Nu se poate face chiar nimic?

    RăspundețiȘtergere
  4. Da cum ramane cu ,,primarul nostru" care se pune stapan cam pe tot ce mai reprezinta imobiliare in Codlea si imprejurul acesteia?Nu se poate face nimic?

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari,Erwin.Sa le fie ...celor din Primarie care a acceptat aceasta firma,Dar este normal ca trebuia sa se imbogateasca cineva si de pe spatele nostru.

    RăspundețiȘtergere
  6. dar daca HSR amplaseaza stalpi cu indicatoare rutiere ilegal, am putea sa taiem stalpii? eu cred ca da, chiar daca se va autosesiza politia, nu au ce face! Acesta este spiritul civic, fratilor, jos cu semnele ilegale din orasul nostru! Vin aia din Botosani sa faca reguli de circulatie in Codlea? Jos primarul care ii lasa sa faca ce vor, jos arhitectul sef al orasului, jos secretarul si toti ceilalti din aceasta clica de spagari! Sa vina OPC, DNA, ANI, SPP, FSN nu ma intereseaza care, dar sa se faca dracu' o lege si aici in oras, nu fiecare face ce vrea! Inca odata, daca semnele au fost amplasate ilegal, le dam jos legal! Nimeni nu are voie sa comenteze!

    RăspundețiȘtergere
  7. si in fata la posta au ramas inca semnele de parcare cu plata (poate se gaseste cineva sa le duca la fier vechi)

    RăspundețiȘtergere