joi, 19 mai 2011

PERSEVERENŢĂ: Codlenii vor continua protestele împotriva defrişărilor de la poalele Măgurii

Prefectura va analiza temeiul legal în baza căruia se exploatează Linkmasa lemnoasă
Câteva zeci de codleni au participat zilele acestea la un nou protest împotriva defrişării unui teren de la poalele Măgurii Codlei. Oamenii cer exploatarea raţională a pădurii de pe Măgura Codlei şi solicită oprirea defrişărilor în folosul firmelor private. De data aceasta, a fost vorba de o „excursie” în pădure, în timpul căreia, în semn de protest, codlenii au legat simbolic un lanţ între copaci, în spatele căruia s-au refugiat. Unii dintre ei s-au legat chiar ei cu lanţuri de copaci, arătând astfel cât de gravă este problema defrişărilor. Alături de protestatari s-au aflat şi poliţişti, fiind prezent chiar şi şeful Poliţiei Codlea, comisarul-şef Sergiu Năstase. Locuitorii sunt dispuşi să continue protestele şi, susţin ei, în acţiunile viitoare vor fi sprijinite şi de voluntarii unor ONG-uri de mediu.

Trafic greu pe Strada Brazilor

Pe de altă parte, Erwin Albu susţine că în 2009, Primăria Codlea a solicitat retrocedarea a 200 de hectare de pădure, cerere aprobată de Comisia de Fond Funciar din Cadrul Prefecturii. „Direcţia Silvică Braşov a depus contestaţie, iar de atunci cazul se judecă. Între timp, conducerea Primăriei susţine că a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, prin care să se suspende exploatarea masei lemnoase, dar nu a fost aprobată. În aceste condiţii am solicitat impunerea unor restricţii, pentru vehiculele de mare tonaj care transportă lemnul extras din pădure”, a declarat Erwin Albu.
El a precizat că următorul termen în procesul retrocedării este în data de 7 iunie 2011.
Iniţial, la capătul Străzii Brazilor, pe unde trec camioanele încărcate cu buşteni a fost amplasat un indicator rutier prin care era interzis accesul vehiculelor mai grele de 3,5 tone. Apoi, în 16 mai, Primăria a eliberat firmelor care exploatează masa lemnoasă permise de liberă trecere, valabile în perioada 16 mai 2011-15 mai 2012. Având în vedere acest termen, codlenii se întreabă dacă nu cumva, pe lângă tăierile de pe parcela exploatată acum, nu vor fi exploatate şi alte parchete. Din păcate, primarul oraşului, Alexandru Popa, nu a putut fi contactat telefonic, pentru a ne oferi un punct de vedere referitor la această situaţie.

„Avem obligaţia să continuăm activitatea”

De cealaltă parte, directorul Direcţiei Silvice (DS) din Braşov, Florin Bordaş, ne-a declarat că exploatarea masei lemnoase se efectuează legal: „Se pot efectua tăieri rase pe parchete mici, cu o suprafaţă de maxim trei hectare, or parcela de la Codlea are 2,6 hectare. După ce finalizează exploatarea, în termen de doi ani, ocolul silvic care administrează pădurea trebuie să împădurească parcela. Astfel de lucrări s-au efectuat în toate zonele în care s-au efectuat tăieri rase”.
El a precizat că municipiului Codlea i-a fost retrocedată întreaga suprafaţă de pădure pentru care au fost depuse documente doveditoare, respectiv extrasele CF. „Pentru parcela în cauză, cererea a fost depusă după retrocedare, iar suprafaţa este în litigiu. În momentul de faţă, terenul este în proprietatea statului, iar noi, în calitate de administratori, avem obligaţia să continuăm activitatea de producţie şi protecţie a pădurii, conform legislaţiei şi a amenajamentului silvic”, a argumentat Bordaş.

Prefectura va analiza situaţia

Prefectul Braşovului, Ion Gonţea, susţine că a fost sesizat referitor la situaţia de la Codlea şi a promis că „în perioada următoare, juriştii Prefecturii vor analiza situaţia creată. Pe de altă parte, vom solicita conducerii Direcţiei Silvice Braşov să ne prezinte un raport asupra activităţii şi al temeiului legal în baza căruia se desfăşoară exploatarea masei lemnoase din aria împădurită de la Codlea”.

Radu COLŢEA& Dragoş CENŢU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu