Ca urmare a avizării cererii de retrocedare a Primăriei Codlea de către Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Funciare Braşov, Direcţia Silvică Braşov a depus o acţiune la Judecătoria Braşov în septembrie 2009 împotriva acestei decizii de retrocedare. De atunci, procesul se tărăgănează (atenţie , au trecut aproape 3 ani, procesul derulându-se încă pe fondul cauzei).
Între timp însă, reprezentantul statului, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Braşov, a dispus exploatarea acestor zone, neţinând cont că se află în plin proces. Primăria Codlea a "încercat" să blocheze această activitate de exploatare, dar, cum era de aşteptat, cererea de suspendare prin ordonanţă preşedinţială, a fost respinsă. Probabil din cauza unor...vicii de procedură.
După ce în 7 iunie 2011 a avut loc o nouă înfăţişare în dosarul acesta, instanţa a amânat procesul pentru data de 21 iunie 2011. Protestele noastre au oprit, pe moment, defrişările, firma evacuând utilajele din zona străzii Brazilor. Războiul însă nu a fost câştigat...
Deşi am tras mai multe semnale de alarmare cu privire la defrişările iminente, tot eu am fost luat în derâdere de factorii de decizie locali. Ca şi în cazul desfiinţării spitalului, când încă din prima clipă am cerut reacţii ferme dar s-a considerat că spun baliverne, că n-o să se închidă spitalul , ba chiar prefectul apostrofându-mă, nu am fost luat în seamă. Astfel ne aflăm în situaţia ca defrişarea să fie începută, iar codlenii să rămână cu versanţi goi pe Măgura Codlei şi să fie în pericol ca pădurea LOR să fie valorificată de alţii. Protestele civice lansate de noi, o mână mică de oameni, de protejare a naturii au pus deocamdată pe fugă pe cei care culcă la pământ pădurea, dar pentru cât timp?
Citiţi şi:

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu