luni, 20 februarie 2012

Transparenţă: Astăzi am (sper) ultima înfăţişare în procesul penal în care sunt implicat cu privire la plata unor taxe către statul român


Pentru că din ce în ce mai multă lume este interesată de ce cele mai mici detalii ale vieţii mele (cred totuşi că nu delirez şi îmi închipui aceasta de unul singur, parcă am observat totuşi cum fiecare aspect al vieţii mele este luat la "tocat" cu "profesionalism" şi "obiectivitate" :p), mă bucur să anunţ că astăzi ar trebui să aibă loc ultima înfăţişare (sper) în cadrul unui proces care durează de peste un an de zile cu privire la plata unor sume de aproximativ 20.000 de lei (da, două sute de milioane de lei vechi, adică aproximativ 5000 de euro) provenite de la două firme la care am fost asociat.

De menţionat că acestea au ajuns în incapacitate de plată din cauza faptului că mai mulţi clienţi nu şi-au mai achitat datoriile către firmele mele. Unii din reavoinţă (a se citi "ţepe"), alţii din insolvenţă cauzată de criză. Sumele de încasat şi astfel pierdute, din păcate, depăşesc cu foarte mult nivelul taxelor impuse de statul român. Legislaţia impune totuşi ca unele dintre aceste taxe , cum ar fi contribuţiile sociale, să fie în responsabilitatea administratorilor, chiar dacă firma nu mai are resurse, indiferent de motiv.

Logica spune că dacă nu mai încasezi, nu mai ai de unde plăti, dar legislaţia nu ţine cont, din păcate, de aceasta. A se înţelege că am depus toate eforturile ca suma impusă să fie acoperită cu bani ... de acasă., cum s-ar spune. Astfel a dispărut şi obiectul acestui proces.
Despre fiscalitatea aproape imposibilă din România s-a mai scris. Doar cine n-are sau n-a avut o firmă în ţara noastră nu ştie cât de greu (aproape imposibil) este să supravieţuieşti cinstit. Cum să nu îi dau dreptate lui Mircea Badea când i se umflă vena la televizor când turuie despre taxele din România, dar mai ales despre felul în care statul ştie să umble după peştişorii cei mici, minusculi chiar, pierzându-şi timpul şi resursele cu aceştia, în timp ce peştii cei mare "se descurcă" şi nu îi deranjează nimeni şi nimic. "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul"...

Voi reveni cu deznodământul. Iar apoi vă invit să analizăm cu atenţie despre ce a fost vorba. A nu se înţelege că susţin încălcarea vreunei legi, bune sau proaste cum o fi ea, fiecare trebuie să îşi asume responsabilitatea, însă trebuie să vedem şi să cântărim cât de "penal" este Erwin şi ce se află în spatele acestor "etichetări" tot mai dese, venite din partea celor interesaţi şi pe care îi deranjez foarte tare.

2 comentarii:

  1. Totul se pare ca este cum ti-am mai spus si in alte postari se urmareste scoaterea ta din cursa de candidat la pimarie ! sa speram ca nu vor reusi mult succes !!" Acelasi ANONIM"

    RăspundețiȘtergere
  2. comunitatea vrea drepatate,daca asta vor cu adevarat vor alege cei bine daca nu sa aleaga ce vor ..trebuie sa mergem inainte

    RăspundețiȘtergere