În anul 2011, minorităţii germane din România îi vor sta la dispoziţie 1,661 milioane Euro din partea Ministerului Federal de Interne al Germaniei. Banii sunt destinaţi unor proiecte social-umanitare şi de întărire a comunităţilor. O importanţă deosebită se acordă sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii din domeniul meşteşugului şi al agriculturii. Un domeniu nou sunt proiectele pentru învăţarea sau păstrarea limbii materne.
Scopul acestei politici de ajutorare a minorităţii germane este pe de o parte înlăturarea consecinţelor negative pe care le-a avut perioda postbelică asupra comunităţilor germane din România, iar pe de altă parte a o ajută să-şi păstreze identitatea culturală.
Sprijinul acordat minorităţii germane continuă în ciuda apartenenţei României la UE, pentru că scopurile acestei ajutorări nu şi-au pierdut din semnificaţie şi pentru că UE oferă perspectivele pentru o promovare comună. Acest fapt este de interes, pentru că minoritatea germană contribuie la rândul ei la întârirea multiplelor relaţii între Germania şi România.
Asupra modului de folosire a sprijinului financiar s-a convenit în 9 februarie 2011 la Sibiu în cadrul unei conferinţe, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Federal de Interne şi ai Forumului Democrat al Germanilor din România.
(comunicat Forumul German fdgr.ro)
(comunicat Forumul German fdgr.ro)
Important este si metinerea bisericilor si arhitecturi. Este o arhitectura unica care atrage multi turisti, si este important nu numai pentru minoritatea germana si pentru toata cultura romanesca. O promovare si o organisatie mai buna ar atrage si mai multi turisti decat acuma. In general romania ar putea face mult mai mult din turism. Din punctu meu de vedere romania ar putea fi o tara care ar putea face cei mai multi bani din turism din toate tarile europene. Noi avem totu in romania: mare, munti, padure, cultura, delta, etc. Multe tari siar dori sa aiba asa ceva si ne invideaza pentru asta. Numai ca cu aceste benificii nu se lucreza cum trebuie.
RăspundețiȘtergere