joi, 16 aprilie 2015

Blogging versus Facebook-ing - ce alegem?

De ceva mai multă vreme nu am mai scris pe blogul meu. Una la mână pentru că m-am ocupat de altele și n-aveam timp de blogăreală, dar și pentru că Facebook-ul a devenit mai captivant, mai interactiv și mai solicitant decât alte forme de new media.
Nostalgia după blogging însă m-a năpădit din nou și voi încerca să îmi refac apariția în acest spațiu virtual, în care mi-am colecționat amintiri și fapte.

Facebook sau Blog - tu ce preferi?

Aici putem citi un material care ne descrie tendințele din domeniu:

Blogging vs. Social Media: Which Takes Center Stage?

marți, 4 noiembrie 2014

DESPRE CERTURI POLITICE ÎNTRE CETĂȚENI ȘI DESPRE CUM NU NE CERTĂM CU CINE TREBUIE. DESPRE CUM JUBILEAZĂ PORCII CARE S-AU FĂCUT STĂPÂNI PE ȚARĂ.

#‎prezidentiale2014‬ ‪#‎vajaialadeganduri‬ ‪#‎erwinisme‬
DESPRE CUM JUBILEAZĂ PORCII CARE S-AU FĂCUT STĂPÂNI PE ȚARĂ.

Poporul ăsta al nostru românesc mai are de învățat câte ceva despre politică, despre analiză, despre dezbatere și colaborare, despre datoria de a se împotrivi minciunii și despre pragmatismul cinstit. Cine crede că există doar alb sau negru sau cine nu înțelege că se poate juca șah doar cu piesele aflate pe tablă și nu cu cele năzuite,visate, se înșeală, după umila mea părere.

Mă uit la risipa de încrâncenare în a mușca din oricine are nițel altă părere, la înveninarea în care ne-a adus perioada asta nebună de tranziție și porcii care s-au făcut stăpâni pe țară. Poporul năuc se consumă în certuri eterne despre idealuri de neatins (cel puțin nu deocamdată și nu în contextul actual) sau pur și simplu pe certuri despre simpatii sau antipatii, pe păreri pro și contra, pe analogii isterice, pe piramide geto-dacice și pe conspirații. Și se ceartă, și se ceartă. Nu se dezbate. Iar de multe ori subiectele sunt induse de porcii care au pus stăpânire pe țară.

Cui folosesc toate acestea? Păi să cugetăm cui. Ne luăm de gât între noi, stricăm prietenii, ne dezbinăm din te miri ce, de multe ori deși suntem de acord unii cu alții în sute de lucruri, dar ajunge o singură părere să creeze prăpăstii între oameni. Iar porcii care s-au făcut stăpâni pe țară se îngrașă din certurile noastre.

Și eu sunt un certăreț. Dar voi alege din răsputeri, tot mai mult și tot mai mult, să mă cert cu porcii care au pus sau pun stăpânire pe țară, pe orașe sau sate, nu cu oamenii de lângă mine, cu care, de bine, de rău, mi se mai intersectează măcar câte-o părere.

Trebuie să înțelegem că nu trăim vremuri ideale, dar măcar putem alege cu cine merită să ne certăm.
-Va urma-

luni, 19 mai 2014

Grădină comunitară, adăpost pentru câini comunitari și alte proiecte model pentru Codlea

Asociația ”Transylvanian Community Solutions” (www.communitysolutions.ro), al cărei președinte este Excelența Sa Stuart Meikle, fost Consul al Marii Britanii în România, anunță demararea următoarelor proiecte în Codlea, județul Brașov, ca soluții model pentru comunități locale:

C1: Grădina Comunitară Codlea 1 str. Crizantemelor
C2: Grădina Comunitară Codlea 2 (cartier Mălin)
C3: Grădina Comunitară Codlea 3 (loturi de grădină)
C4: Mini adăpost câini comunitari (la Grădina Comunitară Codlea 1)
C5: Ciclism-mobilitate alternativă
C6: Atelier producție ceaiuri și siropuri din plante medicinale din flora spontană
C7: Sera școlii
C8: Marketing ONG (catalog produse selectate din economia sociala & webshop)
C9: Comunitate de cumpărători responsabili - cumpărături la comun
C10: Camping ecologic (la Grădina Comunitară Codlea 1)
C11: Teren mini golf (la Grădina Comunitară Codlea 1)


Căutăm voluntari ! Fii parte din soluție!
Care proiect ți se potrivește?  
Înscrie-te la AICI:
__________________________________


Soluții Comunitare Transilvănene - soluții pentru comunități locale.

miercuri, 30 aprilie 2014

După modelul Galli Gallo - Peneș Curcanul, și Primăria Codlea se înglodează în datorii. Altă minciună a primarului Cătălin Muntean.

BZB: Primăria Codlea vrea să construiască un bazin de înot ultramodern, pe datorie

Iată că am apucat și astfel de vremuri sumbre, când aleșii locali fără discernământ din Codlea au hotarât că e bine sa ia un credit pe 10 ani pe spinarea locuitorilor. Și nu unul mic, ci unul baban, de 4 milioane de Euro pentru construcția unui proiect sortit eșecului din perspective economice: deși avem pe plan local un ștrand recunoscut dar mai tot timpul gol și care necesită investiții, deși s-au scurs 700.000 de Euro fonduri locale pentru reasfaltarea drumului către acesta, primarul Cătălin Muntean vrea să construiască pe datorie babană pe 10 ani, un obiectiv pe care nu știe nimeni cum îl va întreține comunitatea noastră.  Bașca minciuna electorală a primarului anti-codlean că un astfel de obiectiv se va finanța din fonduri europene.
Ca de obicei, proiectul de hotărâre de luare a creditului a fost introdus mi-șe-leș-te chiar la începutul ședinței Consiliului Local din decembrie fără să respecte demersul legal.
Vedeți aici VIDEO de la ședință (Dacă suntem atenți, vedem cum doamnele din Primărie se bâlbâie să îngâne o justificare frivolă a urgenței, iar votul trece numărându-se DOAR voturile pro, deși ar mai trebui să se numere și voturile ÎMPOTRIVĂ și eventual abținerile, pentru consemnare. Dar la Codlea,ca la nimeni!):

Din 19 consilieri locali, doar cei 5 ai PDL-ului și Robert Stama de la PSD nu au votat pentru.

Nu este rea în sine construcția obiectivului. Dar nu din fonduri locale și nu din credite pe care le vom plăti cu vârf și îndesat când primarul va fi fugit deja peste mări și țări lăsând Codlea și firmele sale în urmă cu zeci de milioane de euro datorii!! Și nu fără un plan de afaceri clar.
Fără a întreba populația dacă dorește să își înglodeze orașul în datorii, care vor duce  la creșterea impozitelor locale, fără a expune cine, cum, cu ce fonduri va întreține... apa din bazine, primarul uită că a promis că va atrage fonduri europene pentru asta și își pune consilierii aserviți să-i voteze visurile megalomane pe credit într-un oraș care are alte priorități.

Codleni, căscați bine ochii la ce aleși locali avem!

Citește și:
vineri, 28 iunie 2013

Un om rupt ani de zile de comunitate a ajuns să conducă Codlea. De ce vă miră că nu are o viziune bună?

joi, 27 iunie 2013

VIDEO: Am fost la ședința de Consiliu Local din luna iunie. Le-am bătut obrazul gros consilierilor referitor la priorităţile greşite de cheltuire a banului public.

marți, 29 aprilie 2014

DNA îi scutură pe baronii puilor electorali...pe când și pe ”baronul curcanilor” de Codlea?

Senzațional! DNA și PUII ELECTORALI!




Pe când îl caută DNA de apucături de mită cu pui electorali și mese-mbelșugate (oferite votanților pe care îi căra cu autocarele firmei spre cantină) și pe primarul Cătălin Muntean, patronul falimentatului Galli Gallo - ”Peneș Curcanul”?
Afacerea cu curcani de Codlea, clădită pe mulți bani publici, care a acumulat datorii de 60 de milioane de euro către stat, bănci și alți creditori, a asigurat mită electorală din belșug pentru cel care s-a ales primar în 2012.

Citește și

luni, 31 martie 2014

Înființăm o trupă de dansuri germane pentru adulți. Participă și tu !

Servus!

Înființăm o trupă de dansuri germane pentru adulți. Ești invitat(ă) să devii membru(ă). Invită-ți și prietenii să participe.

Ne vedem miercuri, 2 aprilie, ora 18, pe strada Libertății nr.22 în Codlea, la Sala TCLD- Transylvanian Center for Leadership and Development, deasupra sediului Fundației Rafael.
Tschüss!
Pentru contact:
  • erwinalbu@yahoo.com
  • Comentarii aici pe blog
  • sms la 0757399058

vineri, 17 ianuarie 2014

Antitepari.ro: "Galli Gallo" ("Peneş Curcanul"), datorii de peste 53,67 milioane euro în tabelul creditorilor

Creat la 31 Octombrie 2013
penes-curcanul- Primăria Codlea, condusă de Cătălin George Muntean, are de recuperat aproape 2 miliarde lei vechi de la "Galli Gallo" SRL, firmă la care asociat majoritar este... Cătălin George Muntean!
- Cel mai mare "sponsor" este "CEC Bank”, cu creanţe de 26,65 milioane euro, din care 4,3 milioane euro fără garanţii!
- Datoriile din tabelul preliminar al creanţelor depăşesc cu mult cifra de afaceri din 2012, precum şi valoarea activelor de la finalul anului trecut
- Asociaţii firmei şi o rudă a acestora au documente prin care arată că au creditat firma cu sume pentru care au pretins dobândă, pe care însă administratorul judiciar nu a luat-o în considerare.
 

Insolvenţa firmei "Galli Gallo" SRL Codlea (J08/1024/1999, CUI 12451845) - care comercializează produse "Peneş Curcanul" şi este controlată chiar de primarului municipiului Codlea, Cătălin George Muntean - a scos la iveală datorii totale de 237.765.758,93 lei, evidenţiate în tabelul preliminar al creanţelor, publicat la data de 30 noiembrie 2013. La cursul de la deschiderea procedurii, de 1 euro = 4,43 lei, valoarea totală a creanţelor este echivalentă cu 53.671.729 euro.
Suma este mult mai mare decât valoarea datoriilor totale contabilizate la sfârşitul anului, când erau cifrate la 161.655.169 lei.
Chiar şi la valoarea de la sfârşitul anului, datoriile totale sunt mai mari decât întreaga cifră de afaceri din 2012, care a fost de 153.206.707 lei.
Însă în noua situaţie reflectată de tabelul preliminar al creditorilor, valoarea datoriilor depăşeşte valoarea totală a activelor, dacă acestea au rămas la valoarea de la sfârşitul anului, de 185.665.291 lei. În acest caz, de la bun început este clar că din averea contabilă a firmei va fi imposibilă recuperarea integrală a sumelor datorate creditorilor.
Primăria, creditor pentru firma primarului!
Printre principalii "sponsori" ai "Galli Gallo" se află, desigur, statul, creanţele bugetare având valoarea de 42.744.300,82 lei. Instituţiile bugetare care au de recuperat bani de la firma primarului de Codlea sunt Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu 21.282.383,94 lei, reprezentând despăgubiri, dobânzi şi cheltuieli de judecată actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cheltuieli de executare silită; Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit este prezentă în tabel cu 13.635.492,47; ANAF are de recuperat 1.557.485 lei, sumă considerată garantată, plus încă 7.512.509 lei, separat.
Având întâistătător cu dublă ipostază, primar şi acţionar majoritar, Primăria Codlea se află şi ea printre "sponsori", cu suma de 191.767 lei, reprezentând impozit pe clădiri aferent semestrului I al anului şi penalităţile de întârziere aferente.
Bani de la... bănci
"Sponsori" importanţi sunt, ca de obicei, şi băncile, împreună cu societăţile de leasing:
  • Cec Bank - 90.024.743,26 lei, cu garanţii;
  • Cec Bank - 19.158.309,15 lei, chirografară;
  • Banca Comerciala Intesa Sanpaolo - 4.095.070 lei;
  • Piraeus Bank - 1.230.112,23 lei;
  • Banca Comerciala Carpatica - 78.635 lei;
  • Mercedes-Benz Leasing IFN - 1.001.170,15 lei;
  • BCR Leasing IFN - 868.581,83 lei;
  • Porsche Leasing Romania Ifn - 708.905,54 lei;
  • Impuls Leasing Romania IFN - 705.578,84 lei.

Patroni cu porniri de cămătari
Asociaţii "Galli Gallo" au încercat să profite de impasul firmei lor, pe care au împrumutat-o cu sume la care au calculat şi dobândă. Cum ei nu au statut de bancă, această dobândă poate fi numită mai degrabă camătă. Însă administratorul judiciar, "Cenţu" SPRL, a ignorat această parte la întocmirea tabelului preliminar şi a consemnat doar sumele cu care patronii susţin că au creditat firma. În această situaţie este şi Nicoleta Muntean, care figurează cu 1.315.000 lei, suma reprezentând împrumut chirografar către societate, pentru care dobânda calculată la valoarea de 38.085,65 lei nu a fost admisa în tabel.
Patronii sunt trecuţi la capitolul creanţe subordonate, astfel:
  • Cătălin-George Muntean - 14.396.247,88 lei; dobânda de 434.133, 46 lei nu a fost admisa în tabel;
  • Florin Macovei - 1.808.900 lei, dobânda de 32.133,02 lei nu a fost admisa în tabel.

miercuri, 15 ianuarie 2014

”O SÂRM` frumos, o fier frumos...” la Codlea

Majoritatea codlenilor a fost oripilată de substitutul acesta de brad de Crăciun în inima Codlei. Şi încă nu s-a aflat cât a costat...să vedeţi atunci oripilare!
Foto: azi, 15 ianuarie.

vineri, 22 noiembrie 2013

Iarta-ma, Codlea mea draga !

De cateva luni am sistat scrierea pe blogul acesta. Pur si simplu nu mi-am mai alocat timp pentru el. Si au fost destule subiecte locale care ne-au durut si la care am incercat sa reactionez...
 
 
Printre ele: 
A fost bataia de joc cu sistarea neanuntata a apei pentru 48 de ore prin august. In toiul verii ni s-a cerut sa stam imputiti ca..."se rezolva". A trecut si asta fara ca cineva sa fie tras la raspundere.
Au curs cu duiumul minciunile primarului si neputinta voita a consiliului local. Rudele si prietenii edilului sef Catalin Muntean isi fac in continuare de cap cu banii bugetului public. Colac peste pupaza, el, marele om de afaceri, cum se prezenta in campania electorala unde mintea cu nerusinare si se fotografia cu utilaje ca ar urma investitii colosale si locuri de munca prin firmele sale, le-a bagat pe acestea in procedura prealabila de faliment, sa nu mai vada creditorii (statul roman, bancile, micii si marii parteneri de afaceri) zecile de milioane de euro pe care le datoreaza si pe care si-a cladit fraiereala electorala.
Dispar copacii de pe Magura.
Lucrarile publice prin oras se executa in pasi de melc, total fara cap si coada, muncitorii aparand si disparand dupa bunul plac.
Se planteaza intr-o veselie sfidatoare si pe bani enormi de multi floricele si se iriga acestea artificial chiar si pe ploaie cu firma rubedenilor primarului.
La sediul primariei, cetatenii sunt la cheremul functionarimii dupa cum le convine acestora.
Matrapazlacurile fostului primar pedelist Alexandru Popa sunt bine tinute sub pres.
Abuzuri, nereguli, nesimtire, lipsa de transparenta...
 
Imi scriu Codlenii mei dragi ca se intampla inca multe. Vad si eu. Unii sunt dezamagiti de mine ca nu mai imi fac timp de neregulile din oras care ni se servesc pe banda rulanta. Ii inteleg. Insa nu am abandonat absolut deloc, doar vin suvoaie si suvoaie de teme de combatut, unele cu impact local, altele de impact national. Si trebuie neaparat sa ne implicam mai mult, mai multi.
In 2012 am fost cu totii foarte aproape sa castigam Primaria Codlea prin candidatura mea independenta la functia de primar. Sistemului i-a fost deosebit de greu sa castige acele alegeri si sa-si numere cateva voturi in plus, dar nu ne-a invins. In 2014 avem o oarecare sansa sa actionam din cel mai inalt for european, prin candidatura mea independenta la functia de europarlamentar. Va ajuta asta Codlea? Cu siguranta. La fel cum va ajuta si alte cauze si alte orase si alti oameni din tara. Cum? Aratand ca se poate, la fel cum am aratat ca se poate de multe ori pe plan local sa luam atitudine. Si la fel cum zicea Petre Tutea "o mana de tarani a tinut in sah imperii". Aceasta trebuie sa fie gandirea noastra.
Azi va scriu din Bucuresti. Vin spre Codlea, dar dupa cateva ore voi pleca spre campul de batalie din Mosna-Medias, unde satenii in frunte cu Willy Schuster sunt batjocoriti. Duminica voi fi la Sibiu, la protestul fata de proiectul de la Rosia Montana, alaturi de Willy si de rosianul Eugen David. Apoi din nou in Brasov, in Bucuresti si de 1 Decembrie voi fi la Alba Iulia.
 
Sper sa ajung totusi luni, 25 noiembrie de la ora 16 la sedinta consiliului local Codlea. Am strans o lista lunga de "dezmierdari" la adresa edililor nostri.
 
Sa ne auzim si sa ne vedem cu bine. Iar binele ni-l facem noi, nu ei.
Mi-esti draga, Codlea...
 
PS: Sper sa imi fac din nou avant sa scriu pe aici.

joi, 5 septembrie 2013

Revoluţia Roşia Montană Braşov: Piaţa Sfatului este a noastră !

Hashtag pe Facebook: #saverosiamontanabrasov , #rosiamontana

Braşov-Revoluţia continuă. Şi astăzi ne întâlnim, de la orele 17, în Piaţa Sfatului din Braşov. Reprezentanţii Prefecturii Braşov au fost invitaţi în Piaţa Sfatului pentru un dialog începând cu orele 18 şi au confirmat participarea, prin reprezentanţii Jandarmeriei, prezenţi ieri la manifestaţie.

În semn de solidaritate cu Bucureştiul, de la evenimentul de astăzi, voi pleca cu bicicleta din mijlocul protestatarilor braşoveni către Piaţa Universităţii, pentru a aduce şi mesajul nostru în capitală.

Ce s-a strigat mult la Braşov? 
"Trădarea de ţară, în aur se măsoară", "Toate partidele, aceeaşi mizerie", "Uniţi - Salvăm - Roşia Montană", "Nu ne mai trădaţi, că veţi fi linşaţi".


Urmează materiale VIDEO, FOTO.

joi, 22 august 2013

Galli Gallo - Peneş Curcanul, firma primarului din Codlea, în procedură de faliment


După ce s-au pompat fonduri publice cu nemiluita, europene şi româneşti, după ce s-a prezentat o imagine ultrapoleită în presa cointeresată, firma Galli Gallo, deţinătoare a brandului "Peneş Curcanul", se pare că îşi dă duhul şi întră în procedură de faliment, sub povara datoriilor imense şi a ..."grozavelor" aptitudini manageriale.

Între timp, salariaţii s-au tot împuţinat anul acesta, iar salariile s-au diminuat considerabil şi sunt plătite cu întârziere, spre disperarea angajaţilor. 

Dar "Afacerea Primăria Codlea" se pare că înfloreşte pentru domnul primar-patron Cătălin Muntean, aşa că nu lui trebuie să îi plângem de milă, ci tot codlenilor simpli şi statului român ţepuit...


Vedeţi şi:

Grevă spontană la Peneş Curcanul – Galli Gallo Codlea pentru neplata salariilor

miercuri, 17 iulie 2013

Oportunitate: Voluntariat in Codlea la 'Transylvanian Community Solutions' pentru tineri cunoscatori de limba engleza

TCS a fost fondata in 2013 de Excelenta Sa Stuart Meikle, Consul al Marii Britanii in Romania, care este si presedintele organizatiei.
Afla scopul si planurile TCS aici: www.communitysolutions.ro
Afla cine sunt fondatorii si care este echipa aici: www.communitysolutions.ro/who-we-are/the-founders/

Ai ocazia sa acumulezi experienta in cadrul unor servicii de voluntariat pentru TCS, ca activitate secundara cu program flexibil.
Acestea presupun implicarea in domeniile de comunicare, asistenta si organizare de activitati specifice.
Cerinte: cunostinte de limba engleza scris si vorbit, cunostinte de lucru cu calculatorul, abilitati de scriere, comunicare si organizatorice.

Trimite o scrisoare de intentie si un CV la erwinalbu@yahoo.com.

duminică, 14 iulie 2013

Intrebare pe Twitter @erwinalbu : Turism Bulgaria vs. Romania?

Turism Bugaria vs. Romania?
Ce alegem si de ce? Din 2006 am 'batut' Bulgaria,fie iarna, fie vara.Preturi mici, sosele libere+motiv personal. -- Erwin Albu (@erwinalbu)

miercuri, 10 iulie 2013

Cunosc putin. Recunosc.

Cunosc.
Cunosc putin.
Cunosc putin mai...
Cunosc putin mai mult.
Cunosc putin mai mult azi.
Cunosc putin mai mult azi decat...
Cunosc putin mai mult azi decat ieri.
Cunosc putin mai mult, dar nu destul.
Cunosc putin mai mult, dar...
Cunosc putin mai mult.
Cunosc putin.
Recunosc.

marți, 9 iulie 2013

Poti sa alegi

Poti sa alegi cum sa traiesti.
Poti sa traiesti dupa cum vor altii.
Poti sa traiesti dupa cum vrei tu.
Nu intotdeauna este bine cum vor altii.
Nu intotdeauna este bine cum vrei tu.
Nu intotdeauna este bine.
Nu intotdeauna este rau.
Nu ?

marți, 2 iulie 2013

O mana o spala pe alta (si) la Codlea. Si apoi om mai vedea...

Complacerea...lipsa atitudinii vertebrate...caciuleala...pupincurismul...lasitatea..."ei, n-ai ce-i face"..."sa zica sau sa faca altii"...vazand toate acestea si traind printre acestea ceva ani , implicandu-ma direct in conducerea orasului cochet asezat langa Brasov, m-am umplut de scarba si lehamite si m-am radicalizat mult peste gradul de toleranta al celor care aleg postura calduta, "diplomatica", jocul de glezne, in timp ce minciuna si jegul celor pusi in functii de slujire publica (ce e aia, alesilor??) parjolesc orice le sta in cale. Cu complicitatea cui pana la urma? Cand asisti pasiv la o crima si nu o reclami, esti complice. Cand te lasi furat si le mai si zambesti hotilor, e cam stravezie treaba.
Traim in 2013. Daca ne-am radicaliza cu totii, cat mai putin mai mult decat acuma, nu am mai avea de ce sa ne simtim apasati.
Dar imbratisam oarecum laş "asa-i la noi" -ul.

vineri, 28 iunie 2013

Un om rupt ani de zile de comunitate a ajuns să conducă Codlea. De ce vă miră că nu are o viziune bună?

Cătălin Muntean este un om de afaceri care din postura de motostivuitorist a reuşit să îşi însuşească de la stat (nu comentez acum cum) şi să crească un business în domeniul zootehnic, beneficiind din plin de degringolada tranziţiei româneşti, de interese politico-financiare şi în primul rând de bani publici, româneşti sau europeni, cu nemiluita şi fără ca cineva să se aplece (sau nu încă public) prea mult asupra hăţişului.

Foto: Cătălin Muntean, primar-patron

Imaginea sa este foarte clar umflată cu pompa prin cheltuirea de-a lungul timpului a unor sume jenant de mari, dar foarte necesare, chiar vitale, în acest scop . Concentrat fiind , cum era şi normal din postura sa, asupra afacerilor personale, a cumpărat pur şi simplu un fel de implicare în viaţa comunităţii codlene în ultimii 5 ani , de exemplu prin înfiinţarea asociaţiei "ce îi poartă numele" ( cum tot proclamă ca un tic nervos), cică asociaţie civică, cu denumirea "Cătălin Muntean" sau plătind pur şi simplu diferite persoane pentru prestarea anumitor activităţi locale în numele său. Trecând peste cultul personalităţii care ne duce cu gândul la personaje de tristă  amintire prin înfiinţarea unei organizaţii cu propriul nume, observăm că de fapt acest om rupt de realitatea cotidiană a cetăţeanului, a reuşit, cu sume imense şi prin interpuşi, să pară el însuşi activ şi ...conectat pe plan local. Un bluf simplu.

Pe această reţetă scumpă , cu nişte jocuri de culise din mocirla partidelor, a putut, deşi cu mare greu şi transpiraţie, să stoarcă victoria în alegerile locale viciate din 2012, chiar dacă cu doar 3 procente mai mult în faţa unui contracandidat independent şi poate prea pasional şi nedornic la compromisuri compromiţătoare. Odată ajuns pe fotoliul de primar, a început să dovedească aluatul din care este făcut. Nefiind deloc obişnuit cu realităţile cotidiene locale şi cu intercaţiunea cu oamenii de pe stradă, a dus mai departe mascarada. S-a încuiat în primărie (asta când e prin oraş), de unde nu prea iese din biroul său, pe care a avut grijă să îl renoveze luxos imediat pe motiv că nu-i mirosea lui bine, schimbând şi uşa cu geam cu una fără, ca nicio privire să nu-l iscodească. Acolo îşi şi primeşte destule delegaţii de afaceri cu curcani, la care doar ignoranţii pot crede că a renunţat conform legii în favoarea funcţiei publice, şi iese doar când îl aşteaptă pozarul personal la cadrul organizat prin punctele de interes de prin municipiu. Apoi s-a înconjurat de oameni de paie,  unii preluaţi pur şi simplu de la vechea orânduire, dar mai ales de cei aduşi "de-acasă", pe care i-a promovat în diverse funcţii, dar şi de personaje care chiar gândesc şi vorbesc în locul său.

În această lumină, nu ar trebui să fie de mirare că priorităţile dictate în oraş nu coincid cu nevoile stringente ale cetăţenilor. Imediat după alegeri a impus ca firma unor rude să se ocupe pe bani grei, publici, de spaţiile verzi din anumite părţi ale oraşului. Desigur fără licitaţie. I s-a spus că românului trebuie să-i iei ochii cu ceva, iar floricelele sunt tocmai bune pentru asta, başca posibilitatea de a sifona şi de a recupera banii de campanie. Conectându-şi lăudătorii la surse de bani publici, căruţa de propaganda a primarului se înşiră mai departe. Că la fiecare ploaie apa inundă municipiul european şi aduce  de pe dealuri toate aluviunile care colmatează canalizările, nu e treaba administraţiei. Mai ales că "prioritatea" cartierului rezidenţial "Garoafelor", acolo unde îşi au domiciliul atât primarul cât şi o mare parte din avantajaţii tranziţiei, s-a rezolvat urgent cu asfalt şi utilităţi, deşi este cel mai tânăr cartier construit. "Importante" sunt lucrurile care "iau ochii" şi care umflă uşor buzunarele firmelor sau asociaţiilor neguvernamentale prietene. "Importante" sunt concertele. "Importante" sunt irigaţiile de miliarde, care funcţionează chiar şi pe ploaie. "Importante" sunt lucrările de mântuială şi asfaltările aşişderea, trase frumos în poze şi cântate admirativ pe site-urile întreţinute. "Importante" sunt discreditările şi închiderea gurii a tuturor celor care mai ridică vocea...

Sesizarea unei concetăţence este grăitoare: Bataie de joc pe str. Vulturului... Imposibil de circulat cu masinile, ce conteaza atata timp cat in cartierul rezidential strazile sunt asfaltate?! Masinile se strica in craterele formate pe asa-zisa sosea.. . Ne cumparam barci sau carute ca sa locuim in MUNICIPIUL CODLEA... E bine ca am avut LaLa band la Zilele Codlei ..


Sigur că aceste organizări şi stratageme ar fi de admirat într-un film cu mafioţi, dacă nu ar fi în joc soarta unui oraş real şi a locuitorilor săi la fel de reali. Tristă soartă.

PS: Această scriere de analiză îl va ajuta pe domnul Cătălin Muntean să îşi schimbe tactica, abordarea. Sunt sigur că o va face. Brusc îl vom vedea strângând mai multe mâini pe stradă. Dar sunt şi sigur că încetul cu încetul, codlenii îl vor "mirosi" şi vor vedea că încă o dată mitul "omului bogat, căruia nu-i mai trebuie nimic, că are de toate" se spulberă la Codlea. 

joi, 27 iunie 2013

VIDEO: Am fost la ședința de Consiliu Local din luna iunie. Le-am bătut obrazul gros consilierilor referitor la priorităţile greşite de cheltuire a banului public.

Marţi am fost la şedinţa de consiliu local. Le-am bătut obrazul că îl lasă pe primar să facă toate cele care nu sunt adevăratele priorităţi. Că îl ajută să îşi recupereze banii din campanie prin floricele plantate peste tot. Am vorbit despre ploile care inundă oraşul şi aduc toate aluviunile în oraş şi colmatează toate canalizările. Nu au avut niciun răspuns pentru mine. Primarul stătea pitit şi laş pe fotoliul său. Cam atât despre edilii codleni.

 VEDEŢI AICI DE LA MINUTUL 12:30 INTERVENŢIA MEA
 Filmarea am preluat-o de pe site-ul primăriei. Anul trecut a trebuit să mă lupt mai multe luni să se filmeze şedinţele după ce au minţit în campania electorală că va fi transparenţă. Mie mi-au interzis să filmez după câteva luni. Oricum pe site-ul minune al primăriei nu stau mai mult de o lună, două aceste filmări...

Citiţi şi: 

miercuri, 1 august 2012

marți, 25 iunie 2013

Pupincurismul s-a împământenit la Codlea

Asist, de multe ori tăcut, de multe ori vocal, la spectacolul trist al pupincurismului la Codlea. Încolonarea cetelor, înfometate sau nu, în spatele conducătorului iubit, odele ridicate acestuia şi făcutul pe plac, cu orice preţ, doar doar vor fi mângâiaţi pe creştet sau numiţi buni, a devenit ordinea zilei. 
Se expune sau se tace acoperitor şi complice despre ce se întâmplă în comunitatea noastră, însă se vociferează şi se sare la gâtul oricui dintre cei foarte puţini care exprimă tabloul complet, incluzând putreziciunea fără margini a aleşilor. 

Când unui primar i se acoperă şantajul asupra instituţiilor de real folos local prin filozofii de genul "el dă banii(!!), trebuie trecute cu vederea nereguli şi trebuie lăudat şi pupat", ar trebui să ne zburlim.  Măcar în interiorul fiinţei noastre. Iar instituţiile abilitate ar trebui să investigheze penalitatea. 

Când se amestecă voit orice într-un amalgam care să disturbe discernământul populaţiei, când ni se servesc ştiri şi reportaje (alimentate cu bani publici) cu singurul scop de a-l albi pe unul şi de a-l înnegri pe altul, ar trebui să ne ia ameţeala de  la atâta lehamite.

Când toată lumea se face că nu vede putregaiul, ar trebui să stingem lumina. Dar încă nu am ajuns acolo. Încă mai sunt unii care văd, vociferează, se zburlesc. Şi de nebunia lor beneficiază totuşi toţi, chiar şi pupincuriştii, încolonaţii, cei care-şi fură singuri căciula. Beneficiază pentru că totuşi încă nu se stinge lumina şi mai adie puţin briza schiloadă a democraţiei. 


duminică, 16 iunie 2013

Cătălin Muntean a pierdut alegerile în faţa lui Aristotel Căncescu. Care a fost preţul trădării ?

În goana sa neînţeleasă de multă lume pentru acapararea funcţiei de preşedinte judeţean al PNL, funcţie deţinută şi recâştigată de (până mai ieri) mentorul său, Aristotel Căncescu, primarul codlean Cătălin Muntean a jucat la ruleta politicianismului şi parvenitismului personal întreaga comunitate pe care, din păcate, o reprezintă.
Dornic să îşi mai agaţe o funcţie pe panoplie, dar şi să facă jocul unor interese de la Bucureşti, în speranţa că va obţine clemenţe pentru afacerile personale, primarul-patron codlean a uitat repede de legătura ombilicală pe care o avea cu Căncescu şi i s-a făcut de candidaturi împotriva acestuia. 

Trădătorului-trădarea, comunităţii-uitarea?
În campania din 2012, Muntean s-a agăţat de Aristotel Căncescu cu disperarea unuia care simte că în ciuda eforturilor financiare enorme, existau toate premizele să piardă alegerile în faţa unui candidat independent cu o campanie electorală aproape inexistentă, pe numele său Erwin. 

Iată ce declara Aristotel Căncescu zilele trecute, ca o directă clară spre contracandidatul său:
"Chiar competitorii actuali au avut mereu sprijinul meu politic și mediatic. Unii au câștigat alegerile la limită, iar susținerea pe care au primit-o de la Claudiu Coman, de la ceilalți membri ai Biroului și de la mine a fost decisivă. De la Petre Roman încoace am învățat că nu există recunoștință în politică, însă un pic de bun-simț trebuie să existe în activitatea noastră, indiferent care ne sunt ambițiile."

Ieri, Aristotel Căncescu, preşedinte al CJ Braşov, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte judeţean PNL de către delegaţii la aceste alegeri. În ciuda tutror încercărilor acoliţilor săi de a cosmetiza (ca întotdeauna) orice eşec al lui Cătălin Muntean, minciunile de genul declaraţiilor de colegialitate, de aleasă preţuire şi de colaborare nu mai prostesc pe nimeni. A început era glaciară între trădătorul Cătălin Muntean şi preşedintele său, Aristotel Căncescu. Să-i fie de bine, dar de ce a târât o întreagă comunitate în jocul său obscur? Vom afla în curând care a fost miza jocului personal al lui Cătălin Muntean. 



Citeşte şi:

Aristotel Căncescu, reconfirmat la şefia PNL Braşov

joi, 13 iunie 2013

Mişculaţii şi la PSD Codlea : Noul preşedinte este Nicu Crăciun

Ieri, sâmbătă 15 iunie, şi la PSD Codlea au avut loc "reaşezări". Cât de statutare, aşteptăm să aflăm în curând.
Astfel, Robert Stama a fost schimbat de la conducerea filialei cu domnul...Nicu Crăciun, om de afaceri local,  cu activitate în exploatarea forestieră, despre care nu ştia nimeni (nici chiar colegii) că este membru PSD. Deh, politica se face nu doar la lumina zilei, nu?

Cu domnul Nicu Crăciun m-am intersectat într-un episod al defrişărilor de pădure acum o perioadă de vreme:



Poate în următoarele zile vedem şi un comunicat oficial din partea PSD . Cert este că spre deosebire de fostul preşedinte, Robert Stama, care în cadrul Consiliului Local Codlea a fost printre puţinii care au luat cu adevărat atitudine împotriva matrapazlâcurilor primarului actual, noul preşedinte, la fel ca şi ceilalţi consilieri locali social-democraţi, se află în relaţii zaharoase cu edilul Cătălin Muntean. Iar acesta nu este deloc neştiutor şi neimplicat cu privire la aceste numiri peste noapte. Influenţa şi interesele au sferă de acţiune transpartinică.
Se încearcă şi pe această cale o "calmare" a lui Robert Stama care a pus probleme cu privire la nereguli foarte grave despre afacerile primarului cu Primăria S.R.L.? Musai să aflăm cât de curând.

De citit:

joi, 19 mai 2011
Surpriză? Primarul Codlei dă o mână bună de ajutor celor care defrişează pădurea codleană.
Despre subiectul defrişărilor, postări aici pe blog


Defrişare Măgura Codlea- Erwin ameninţat şi jignit , 16.05.2011

vineri, 14 iunie 2013

Codlea Civică : Întâlniri cetăţeneşti la Codlea - miercuri, 19 iunie 2013

A trecut un an de la alegerile locale din 2012. Aleşii îşi fac de cap cum ştiu ei, iar societatea civilă nu trebuie să stea latentă la ce se întâmplă cu urbea noastră. 

Miercuri, 19 iunie 2013, pe strada Libertăţii nr.22 din Codlea, la ora 18, va avea loc prima întâlnire cetăţenească a codlenilor pentru a forma un nucleu de iniţiativă civică locală .


Miercuri, 19 iunie 2013, începând cu ora 18,
sunteţi invitaţi să participaţi la întâlnirea pentru dezbateri civice
între cetăţenii neimplicaţi politic ai Municipiului Codlea .

Această întâlnire se doreşte a fi un demers civic, cetăţenesc şi neafiliat politic, de întărire a societăţii civile din Codlea, pentru facilitarea dialogului între membrii comunităţii noastre pe diverse teme de interes local .

TEME DE DISCUŢII:
  • 1 AN DE LA ALEGERILE LOCALE DIN 2012
  • DIVERSE PROBLEME ALE COMUNITĂŢII

CIVÍSM s. n. (Livr.) Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetățean. – Din fr.civisme. 
Sursa: DEX '98

joi, 13 iunie 2013

Cum l-a trădat primarul codlean Cătălin Muntean pe mentorul său Aristotel Căncescu fără nicio ezitare pentru acapararea de funcţii

Că politica nu este fată mare, o ştim cu toţii. Dar depinde de fiecare dintre jucătorii din politică cât de tare se mânjesc. Şi iată că unii nu au scrupule şi calcă pe cadavre pentru orgoliul şi interesul personal.

Preşedintele PNL Codlea şi primar al localităţii, Cătălin Muntean, ajuns în ambele funcţii nu datorită vreunui alt talent decât acela de a pompa bani în toate direcţiile, după ce statul l-a cadorisit continuu cu fonduri publice pentru afacerile personale (chiar şi ilegal, după cum a decis instanţa supremă şi acesta trebuie să returneze vreo 10 milioane de euro din despăgubiri primite ilegal după gripa aviară) s-a trezit că vrea să fie şeful liberalilor pe judeţ. Cică la propunerea altora, bineînţeles. 
Cine caută să afle traiectoria în PNL a lui Cătălin Muntean, va vedea că ascensiunea acestuia se datorează bunei legături cu Aristotel Căncescu, preşedinte judeţean de mulţi ani, în dauna şi în ciuda altor membri marcanţi, mai activi şi mult mai valoroşi din partid. De fapt, aceasta a fost şi unul dintre mesajele principale din campania electorală a primarului codlean, relaţia pe linie de partid şi de comuniune strânsă cu preşedintele Consiliului Judeţean. 
Dar a trecut doar un an de la alegerile locale viciate cu cheltuieli imense de către primarul-patron codlean şi iată că, în afară de multele minciuni care ies la iveală, nu mai ţine cont de cel căruia îi datorează cam totul în politică şi care pentru încă trei ani, vrem nu vrem, va fi preşedinte peste Consiliul Judeţean, deci şef peste banii de la judeţ. Păi cum rămâne cu "relaţia avantajoasă la judeţ" despre care vorbea în campania electorală Cătălin Muntean??



"Trădare, trădare, de trei ori trădare!"
Anunţarea candidaturii domnului Muntean pentru şefia liberalilor pentru data de 15 iunie, împotriva lui Aristotel Căncescu, miroase mai urât decât găinaţul şi demonstrează tuturor că trădarea este o caracteristică de bază a acestui personaj. La fel, urmărirea scopurilor personale în dauna comunităţii locale. Pentru că dacă ai ajuns primar cu sintagma "Codlea va avea prin mine o relaţie excelentă cu preşedintele Consiliului Judeţean" şi tu, mare strateg, după doar un an, candidezi împotriva acestuia, muşcând mâna celui care "te-a crescut", trădezi şi comunitatea codleană, pe care ai ajuns, se ştie cum, să o reprezinţi. Dar ce, parcă aceasta este singura minciună şi trădare a primarului din Codlea?

Ce interese exclusiv personale mai ascunde Cătălin Muntean prin trădarea aceasta, vom afla zilele următoare. Informaţiile sunt bombastice! 

Citeşte şi:

miercuri, 12 iunie 2013

Bilanţ la un an de la alegerile locale: minciunile şi manipulările administraţiei codlene - Preambul.


miercuri, 12 iunie 2013

Îmi doresc ca primarul Cătălin Muntean din Codlea să ajungă şeful PNL Braşov. Să se facă toţi de râs!

Ce pedeapsă mai mare pentru PNL Braşov ar putea să existe decât un preşedinte ca Cătălin Muntean? 
Nu cred că există bucurie mai mare pentru organizaţiile judeţene ale PDL şi PSD în perspectiva alegerilor din 2016 decât anunţul făcut de primarele din Codlea:  „În urma unor discuţii avute cu mai multe filiale PNL din judeţ, la propunerea acestora cât şi ca urmare a unor întrevederi avute cu mai mulţi lideri naţionali, am luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial Judeţean Braşov al Partidului Naţional Liberal” (vezi aici) 



Pe 15 iunie 2013 vor avea loc alegerile pentru şefia judeţeană a liberalilor braşoveni, iar cel care ne minţea  astă iarnă că a ajuns să fie propus "ministru secretar de stat" (o funcţie inexistentă - clic aici) se visează preşedinte judeţean, cică la propunerea altora (!!). Alţi trei candidaţi s-au anunţat în cursă : Aristotel Căncescu, actualul preşedinte atât al PNL Braşov, cât şi al CJ Braşov,  Sorin Varga,  Alin Lupu.

Personal îi rog pe toţi delegaţii liberali la aceste alegeri să îl voteze pe Cătălin Muntean. Merită un astfel de preşedinte cu care să piardă alegerile următoare ! Şi noi merităm să râdem de ei, să ne mai răcorim. 

Citeşte şi: 

miercuri, 23 ianuarie 2013

Bilanţ la un an de la alegerile locale: minciunile şi manipulările administraţiei codlene - Preambul.

A trecut un an de la alegerile viciate din 2012 care au adus aceeaşi Mărie cu altă pălărie la conducerea Codlei. Începând de astăzi voi încerca să fac un bilanţ al acestui an şi să evidenţiez minciunile şi manipulările grosolane, precum şi imensele cheltuieli inutile şi cu dedicaţie din bani publici ale noii administraţii cu aceleaşi metehne de prăduire a banului public.

Matrapazlâcurile fostului primar Popa au fost ascunse sub preş de noul edil Cătălin Muntean. Angajaţii din Primăria Codlea care au servit 8 ani de zile primarului Popa s-au reprofilat repede şi au început să pupe mâna unui nou primar-patron. Cu un consiliu local slab, Cătălin Muntean a început să joace pe degete codlenii şi bugetul local. Desigur, cheltuielile imense ale acestuia din campania electorală foarte costisitoare de anul trecut trebuie repede recuperate.

Dar să începem sistematic. Legaţi-vă centurile de siguranţă, căci a fost un an în care administraţia cea nouă a minţit şi manipulat şi a cheltuit din greu. Cum şi spre folosul cui, vom afla aici.

Foto: Primarul-patron al Municipiului Codlea, Cătălin Muntean

- VA URMA -