În goana sa neînţeleasă de multă lume pentru acapararea funcţiei de preşedinte judeţean al PNL, funcţie deţinută şi recâştigată de (până mai ieri) mentorul său, Aristotel Căncescu, primarul codlean Cătălin Muntean a jucat la ruleta politicianismului şi parvenitismului personal întreaga comunitate pe care, din păcate, o reprezintă.
Dornic să îşi mai agaţe o funcţie pe panoplie, dar şi să facă jocul unor interese de la Bucureşti, în speranţa că va obţine clemenţe pentru afacerile personale, primarul-patron codlean a uitat repede de legătura ombilicală pe care o avea cu Căncescu şi i s-a făcut de candidaturi împotriva acestuia.
Trădătorului-trădarea, comunităţii-uitarea?
În campania din 2012, Muntean s-a agăţat de Aristotel Căncescu cu disperarea unuia care simte că în ciuda eforturilor financiare enorme, existau toate premizele să piardă alegerile în faţa unui candidat independent cu o campanie electorală aproape inexistentă, pe numele său Erwin.
Iată ce declara Aristotel Căncescu zilele trecute, ca o directă clară spre contracandidatul său:
"Chiar competitorii actuali au avut mereu sprijinul meu politic și mediatic. Unii au câștigat alegerile la limită, iar susținerea pe care au primit-o de la Claudiu Coman, de la ceilalți membri ai Biroului și de la mine a fost decisivă. De la Petre Roman încoace am învățat că nu există recunoștință în politică, însă un pic de bun-simț trebuie să existe în activitatea noastră, indiferent care ne sunt ambițiile."
Ieri, Aristotel Căncescu, preşedinte al CJ Braşov, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte judeţean PNL de către delegaţii la aceste alegeri. În ciuda tutror încercărilor acoliţilor săi de a cosmetiza (ca întotdeauna) orice eşec al lui Cătălin Muntean, minciunile de genul declaraţiilor de colegialitate, de aleasă preţuire şi de colaborare nu mai prostesc pe nimeni. A început era glaciară între trădătorul Cătălin Muntean şi preşedintele său, Aristotel Căncescu. Să-i fie de bine, dar de ce a târât o întreagă comunitate în jocul său obscur? Vom afla în curând care a fost miza jocului personal al lui Cătălin Muntean.
Citeşte şi:
Aristotel Căncescu, reconfirmat la şefia PNL Braşov
