sâmbătă, 28 aprilie 2012

2000 de semnături strânse într-o săptămână ! Mai puteţi semna la corturile amplasate în promenadă şi la Penny Market.

Am ajuns la pragul de 2 000 (două mii) de semnături cu sprijinul dvs, în doar 7 zile ! Vă mulţumesc ! Această susţinere extraordinară mă onorează şi mă obligă. 
Mai puteţi semna până de 1 mai, inclusiv, la corturile amplasate în promenadă şi la Penny Market.
Pentru depunerea candidaturii unui candidat indepenedent la primăria Municipiului Codlea, sunt necesare 1000 de semnături.

Citiţi şi:

joi, 26 aprilie 2012

joi, 26 aprilie 2012

1300 de semnături strânse deja. Vă mulţumesc din inimă!

S-a depăşit deja cu 300 de semnături minimul necesar înscrierii candidaturii mele independente pentru funcţia de primar al Municipiului Codlea. Vă mulţumesc din inimă pentru aceasta!

Consulul britanic a fost consultat la Spitalul Codlea, la invitaţia mea

Miercuri, 25 aprilie, la invitaţia mea, Consulul Marii Britanii, Stuart Meikle, a beneficiat de un consult oftalmologic la Spitalul Codlea.

Medicul specialist dr. Bădăluţă şi doamna doctor Coste, directoarea spitalului, l-au întâmpinat pe diplomatul britanic, iar acesta s-a arătat interesat să viziteze în detaliu, în viitorul apropiat, unitatea care a fost salvată de comunitatea noastră de la închidere, în urma numeroaselor proteste de anul trecut.


Pe domnul consul Stuart Meikle îl cunosc deja de câţiva ani şi , ca urmare, acesta a urmărit şi evoluţia evenimentelor de anul trecut din oraşul nostru. Doresc să încurajez implicarea domniei sale şi a mai multor astfel de personalităţi în dezvoltarea şi regenerarea Codlei şi ştiu că putem beneficia ca şi comunitate de experienţa  acestora.

Investiţie de amploare la Codlea

Investiţie de amploare la Codlea

marți, 24 aprilie 2012

Am strâns deja 800 de semnături în doar 4 zile. Vă mulţumesc! Atenţie însă la fraude.

Din cele 1000 de semnături necesare depunerii candidaturii mele, s-au strâns deja 800. Vă mulţumesc din inimă pentru această susţinere şi celor care strâng voluntar aceste semnături, pe teren sau la cele două corturi amplasate în Promenadă, respectiv lângă Penny Market.

ATENŢIE la fraudă:
Au apărut şi tentativele de şicanare şi blocare din partea unor contracandidaţi independenţi . De exemplu "ilustrul"  Marius Moldoveanu, care încearcă fără scrupule (şi mai şi reuşeşte) să convingă lumea prin oraş să semneze şi pentru el, chiar dacă a semnat deja pentru mine. Cum se numeşte aceasta?

Conform legii 67/2004, art 45 alin 3, aceste semnături vor fi anulate, ceea ce poate duce la neînregistrarea candidaturii mele. De ce se urmăreşte aceasta oare?.....


Au reapărut dosarele: Sunt invitat astăzi la Poliţie....

Taman astăzi trebuie să mă prezint la Poliţia Codlea în calitate de învinuit în dosarul penal numărul 225650 din 2011. 

Sunt curios în ce privinţă . Oricum, e bine că Poliţia este vigilentă şi îşi face datoria.


În altă ordine de idei, încă sunt candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Codlea.

Vedeţi aici "Invitaţia":


duminică, 22 aprilie 2012

Bugetarii vor avea liber și pe 30 aprilie

Bugetarii vor avea liber și pe 30 aprilie

Semnează AICI lista de susţinători pentru candidatura mea ! Alătură-te echipei de voluntari !

Pentru candidatura la funcţia de primar al Municipiului Codlea sunt necesare 1000 de semnături din partea cetăţenilor. Printează şi semnează AICI lista susţinătorilor ! 
Data limită dorită pentru depunerea candidaturii : 27 aprilie (cea legală este 1 mai) .
Lista cu semnături în original va putea fi lăsată la corturile care vor fi amplasate în oraş începând de luni, 23.04. Sau contactatează-mă direct pentru a stabili modul de preluare.
ATENŢIE: Fiecare cetăţean poate să semneze pentru un singur candidat la respectiva funcţie (Legea 67/2004, art.45 alin.3). Dacă se semnează pe mai multe liste, şi pentru alt/alţi candidaţi pentru aceeaşi funcţie, semnăturile vor fi anulate.

ALĂTURĂ-TE ECHIPEI!
Dacă vrei să te implici în campanie în orice fel, contactează-mă! 

Poţi ajuta la următoarele:

  • Strângerea de semnături - data limită propusă:27 aprilie, data limită legală: 1 mai.
  • Împărţire materiale electorale (fluturaşi,etc).
  • Amplasare afişe.
  • Diverse organizări de activităţi.


"Voi lupta pentru Codlea, oriunde, cât şi cum trebuie.
Pot, ştiu şi vreau să fiu un primar foarte bun!"

Astăzi se lansează noua publicaţie electronică “Iubim Codlea”

Astăzi se lansează noua publicaţie electronică “Iubim Codlea”

miercuri, 18 aprilie 2012

Erwin Albu , candidat independent la funcţia de primar al Municipiului Codlea

După o perioadă apreciabilă de consfătuire cu foarte mulţi cetăţeni din Codlea, cărora le mulţumesc pentru impulsuri, pentru păreri şi chiar şi pentru critica de pe alocuri, am luat hotărârea de a candida ca independent pentru funcţia de primar al Municipiului Codlea.

În următoarele zile voi prezenta programul electoral şi proiectele pe care doresc să le iniţiez din postura de primar.

Am nevoie de implicarea dvs!
Dacă doriţi să mă sprijiniţi în orice fel, să faceţi parte din echipa mea de campanie, să mă susţineţi la strângerea semnăturilor necesare depunerii candidaturii, să mă sfătuiţi sau chiar să mă ajutaţi ulterior la lipit afişe şi la împărţit fluturaşi, vă rog să mă contactaţi la erwinalbu@yahoo.com sau pe Facebook .

"Voi lupta pentru Codlea, oriunde, cât şi cum trebuie.
Pot, ştiu şi vreau să fiu un primar foarte bun!"

joi, 12 aprilie 2012

Focare de infecţie marca Peneş la Codlea. Investiţie europeană de milioane de euro, metehne româneşti.

Cu mare părere de rău trebuie să public următorul material:

Cu mare fast şi pe bani mulţi ni se prezintă în ultima vreme pe toate canalele media o mare investiţie la Codlea în creşterea de curcani şi lansare unui brand naţional "Peneş Curcanul". Aspectele electorale din spatele acestei campanii de imagine sunt clare pentru oricine, dar despre afacerea propriu-zisă este clar că trebuie privită cu respect şi cu bucurie, căci se întâmplă la Codlea.
Din păcate, investiţiile de milioane de euro din fonduri europene şi subvenţiile generoase primite din banii publici româneşti par a nu fi de ajuns pentru ca metehnele locale şi anume focarele de infecţie şi mirosul pestilenţial care se propagă prin Codlea să fie înlăturate. 
Pozele de mai jos sunt edificatoare cu privire la respectul cu care este tratat oraşul nostru şi la pericolele la care suntem expuşi noi, cetăţenii. A se vedea cum se scurge în spatele maşinii lichidul din resturile de animale care stau în bătaia liberă a vântului. Aceste maşini fac astfel de transporturi de multe ori pe zi între firma Peneş şi Protan.

Respect pentru marca şi afacerea privată, ruşine pentru cum este tratată Codlea şi legislaţia în domeniu. Şi asta este, din nefericire, la ordinea zilei...






Mai multe poze, AICI.