Suntem egali în faţa legii?
Tăcere de mormânt în toată presa din România în cazul celor două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la despăgubirile ilegale pe care firmele omului de afaceri Cătălin Muntean, actualmente primar în municipiul Codlea, le-a stors iniţial de la statul român.

Acelaşi stat care când nu îţi poţi plăti taxa pentru maşină, te execută silit şi te pune la gazeta de perete, dar pe marii datornici îi lase să zburde.
Prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezentate mai jos, cele două firme ale care aparţin "Imperiului Peneş" au de returnat la bugetul de stat suma colosală de aproape 10 milioane de euro.
BROILEROM
GALLI GALLO:
Dacă autorităţile s-ar preocupa în fiecare judeţ de doar doi-trei aşa zişi"mari afacerişti" într-un an de zile, care datorează statului român 99% din dări, şi nu şi-ar epuiza resurse pe miile de contribuabili amărâţi care totalizează restul de 1%, România ar fi avut bani din belşug. Judecata mea oareşcum forţată. Dar pentru unii statul e mumă, pentru alţii e ciumă.
Urmăriţi neapărat şi următoarele articole:
Urmăriţi neapărat şi următoarele articole:
miercuri, 23 ianuarie 2013
"Imperiul Peneş" începe să se clatine serios: probleme financiare, tăieri de salarii, concedieri la Codlea
joi, 20 decembrie 2012
Pentru drept la replică scrieţi la erwinalbu@yahoo.com. Orice răspuns al firmelor s-au persoanelor implicate în acest articol va fi publicat respectând dreptul la replică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu