Asist, de multe ori tăcut, de multe ori vocal, la spectacolul trist al pupincurismului la Codlea. Încolonarea cetelor, înfometate sau nu, în spatele conducătorului iubit, odele ridicate acestuia şi făcutul pe plac, cu orice preţ, doar doar vor fi mângâiaţi pe creştet sau numiţi buni, a devenit ordinea zilei.
Se expune sau se tace acoperitor şi complice despre ce se întâmplă în comunitatea noastră, însă se vociferează şi se sare la gâtul oricui dintre cei foarte puţini care exprimă tabloul complet, incluzând putreziciunea fără margini a aleşilor.
Când unui primar i se acoperă şantajul asupra instituţiilor de real folos local prin filozofii de genul "el dă banii(!!), trebuie trecute cu vederea nereguli şi trebuie lăudat şi pupat", ar trebui să ne zburlim. Măcar în interiorul fiinţei noastre. Iar instituţiile abilitate ar trebui să investigheze penalitatea.
Când se amestecă voit orice într-un amalgam care să disturbe discernământul populaţiei, când ni se servesc ştiri şi reportaje (alimentate cu bani publici) cu singurul scop de a-l albi pe unul şi de a-l înnegri pe altul, ar trebui să ne ia ameţeala de la atâta lehamite.
Când toată lumea se face că nu vede putregaiul, ar trebui să stingem lumina. Dar încă nu am ajuns acolo. Încă mai sunt unii care văd, vociferează, se zburlesc. Şi de nebunia lor beneficiază totuşi toţi, chiar şi pupincuriştii, încolonaţii, cei care-şi fură singuri căciula. Beneficiază pentru că totuşi încă nu se stinge lumina şi mai adie puţin briza schiloadă a democraţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu