Au trecut şi aceste alegeri locale. Într-un număr foarte mare, codlenii m-au onorat cu votul lor, pentru care ţin să le mulţumesc şi pe această cale. Am avut o campanie transparentă, deschisă spre colaborare şi în care am prezentat planuri şi soluţii concrete pentru Codlea.
Bazându-mă pe această susţinere dovedită din partea cetăţenilor, voi continua să fiu la fel de activ şi implicat în comunitatea din care fac parte şi voi urmări îndeaproape evoluţia noilor aleşi locali.
Voi încerca să fiu în primul rând constructiv , dar şi la fel de tranşant în cazul neregulilor, dacă se vor ivi, precum şi în apărarea drepturilor cetăţeneşti.
Voi încerca să fiu în primul rând constructiv , dar şi la fel de tranşant în cazul neregulilor, dacă se vor ivi, precum şi în apărarea drepturilor cetăţeneşti.
*) |
Au fost multe nereguli şi la acest scrutin. Şi aceste alegeri au fost viciate, atât ca mod de organizare, cât mai ales ca abordare din partea competitorilor . În primul rând s-a dovedit cât de profund viciat este sistemul electoral, iar mita electorală sub diverse forme şi cheltuielile competitorilor au atins cote de neimaginat pentru funcţiile de demnitate locală "vânate", mai ales pentru un oraş destul de mic ca al nostru. S-a dovedit că alegerile nu se câştigă prin prezentarea de proiecte, prin dezbateri sau prin implicarea activă în comunitate în decursul timpului, ci prin jocuri şi negocieri de culise, prin organizarea de concerte şi pomeni electorale. Aceasta este încă România. Rezultatul oficial final indică o diferenţă de doar 4 procente între primii doi clasaţi...., obţinută într-un mod care lasă multe semne de întrebare.
Va continua, în următoarea perioadă, o analiză profundă a tuturor acestor aspecte.
PS: Am fost absent din mediul online zilele trecute, imediat după alegeri, din două motive:
1. După venirea Prinţului Charles în România, am fost cooptat în conducerea iniţiativei britanice "Highland & Alpine România", o organizaţie neguvernamentală care va demara proiecte în domeniul dezvoltării comunităţilor rurale şi a zonelor de munte (în special Transilvania), în calitate de manager de proiect şi comunicaţii. "Higland & Alpine Romania" este coordonată de Consulul Marii Britanii în ţara noastră, Stuart Meikle.
Mai multe detalii în curând sau pe www.highland&alpine.com .
Mai multe detalii în curând sau pe www.highland&alpine.com .
2. Am considerat necesară o perioadă personală de distanţare şi analiză, în urma numeroaselor semnale de viciere a alegerilor.
*) Fotografia este o preluare a mesajului candidatului independent la funcţia de primar al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, mesaj pe care îl consider foarte potrivit în aceste momente.
Ervin, ma bucur ca vei sta aproape de consilierii din Codlea ,patru ani trec repede si cetatenii ii vor judeca foarte aspru pe cei care au facut pomeni electorale,pe cei care au carat cetatenii cu autocarele la mese ,ii cunoastem foarte bine ,s-au giftuit o zi si vor suferi patru ani .Sunt foarte curios cu ce va veni peste patru ani.Sa stii, Ervin ca in opozitie de multe ori este mai bine, vezi lucrurile mai clar.
RăspundețiȘtergereDeci asta inseamna ca vei continua cariera ta politica in codlea si te vei implica mai departe in lucrurile care se intampla?
RăspundețiȘtergereDa, asta înseamnă că mă voi implica în continuare. O datorez numărului foarte mare de codleni care m-au votat.
RăspundețiȘtergereBravo tie! Sa nu te dai batut! Oricum, cu toate pomenile lui, tot era cat pe ce sa nu castige alegerile (si eu tot nu cred ca le-a castigat "pe bune"). Sa ma scuzi pentru acest comentariu rautacios, dar nu pot sa ma abtin sa nu-l fac: "gainarul" ar trebui sa-si vada de gainile si gainariile lui, nu sa fie primar (probabil ca nu vei publica asta, dar nu-i nimic, trebuia sa o spun).
RăspundețiȘtergereDar acest "gainar"a ajuns Primarul Codlei prin metode neortodoxe, a declarat deja "Codlea este a mea", si a inceput sa strice ceea ce a construit celalalt Primar din banii contribuabililor. Astea ii sunt promisiunile."Cuvantul dat este contract", dar tot el spune (nu in campania electorala), "contractul este incheiat pentru a fi incalcat", asa cum a procedat si in firmele sale cu diversi parteneri de afaceri.
RăspundețiȘtergere