sâmbătă, 22 octombrie 2011

Braşovul pedalează la Codlea

material publicat pe Codlea.info , 21.10.11, sursa: brasovulpedalează.ro

Redactat de Cristi Stasisin

Știu că mulți dintre voi așteptați să mai organizăm o plimbare cu bicicletele dar din păcate vremea nu a fost favorabilă pentru aceasta în ultima perioadă. Pentru duminica aceasta, 23 octombrie, dacă va fi frumos sau măcar acceptabil, vă propun o plimbare pe următorul traseu: Brașov, Sânpetru, Hărman, Bod, Bod-Colonie, Hălchiu, Codlea, Ghimbav, Brașov. Va avea o lungime de aproximativ 54 km, va fi foarte ușor față de altele, 100% pe asfalt, fără urcări și coborâri dificile, va fi o tură relaxantă la care sper să vină cât mai mulți.
Întâlnirea va fi la ora 9 la magazinul Lidl de pe strada 13 Decembrie lângă stadionul Forex. În caz de vreme nefavorabilă tura se va ține la căminul cultural. Glumesc, bineînțeles, în caz că plouă se va anula dar dacă este doar înnorat vom pleca și dacă ne va prinde ploaia pe drum ne vom întoarce.
Vă recomand să vă luați o pelerină de ploaie, haine ceva mai groase, mănuși, o căciuliță, apă de băut, cameră de schimb și kit de reparații plus pompă, o mică trusă de prim ajutor, mâncare…





Traseu de bicicleta 1060742 - powered by Bikemap

Completare Codlea.info :

Menţionăm o iniţiativă a fostului consilier local Erwin Albu, "Codlea pe biciclete", care va fi susţinută şi promovată în continuare de acesta din postura de simplu cetăţean , despre care puteţi citi aici pe blogul erwinalbu.blogspot.com.



Proiect de consilier local: "Codlea pe bicicletă"-iunie 2011


  • promovarea mersului pe bicicletă în municipiul nostru,

  • amenajarea de piste pentru biciclişti ,

  • locuri speciale pentru parcarea bicicletelor,

  • sensibilizarea participanţilor la trafic,

  • petrecerea timpului liber sănătos.


De asemenea, reamintim că Asociaţia "Pro Codlea" a participat la acţiunile organizate de "Braşovul pedalează". Clic aici: Pro Codlea a pedalat alaturi de sute de brasoveni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu