marți, 7 august 2012

Prioritatea primarului : Sistem de irigaţii în Codlea. Afacerea cui ?

Imediat după înscăunarea sa,  primarul din Codlea a dispus ca în zona de la intrare în Codlea dinspre Braşov, pe strada Bârsei, să se introducă un sistem modern de irigare pentru spaţiul verde. În acest sens, o firmă nu oarecare , s-a apucat de treabă. 

La şedinţa extraordinară a Consiliului Local Codlea din 20.07.2012, întrebat fiind de mine cine efectuează lucrările acestea de irigaţii, în baza cărui contract, cât costă , dacă a fost informat consiliul despre această lucrare şi dacă acesta a aprobat şi cum de s-a ajuns la concluzia că aceasta lucrare este prioritară pentru oraşul nostru, primarul a dat din colţ în colţ şi a răspuns evaziv că lucrările se execută de către SC Servicii de Gospodărire Măgura Codlei SRL. Mai departe a refuzat să intre în detalii.
La acea şedinţă, fiind pe ordinea de zi şi o rectificare de buget pentru alocarea a 8 miliarde de lei în anul 2012 pentru ...sisteme de irigaţii şi amenajări de spaţii verzi...(a se vedea aici: Astăzi la Codlea, şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru o rectificare bugetară CU DEDICAŢIE : 8 miliarde pentru irigaţii ) , după ridicarea problemei din partea mea, consilierii au acceptat totuşi să amâne acest punct, dat fiind faptul că nu se încadra la gradul de ...urgenţe. 

În tot acest timp, lucrările continuau nestingherite pe strada Bârsei, din ordinul primarului. În exact acelaşi timp, peste tot în oraş, se sista zilnic aprovizionarea cu apă a cetăţenilor. 

La şedinţa ordinară din 30.07.2012, acelaşi scenariu. La confruntarea verbală cu mine,  nemaiputând nega, deşi împreună cu directorii din primărie încercau să îmi închidă gura tot cu răspunsuri ulterioare prin poştă, primarul admite în cele din urmă, scăpând informaţia, că există totuşi o firmă privată anume pe lângă SC Servicii de Gospodărire Măgura Codlei, care se ocupă cu ...irigaţiile. 
În sprijinul afirmaţiilor mele vin cu următoarea filmare Şedinţa CL Codlea din 30.07.2012 (VIDEO) , de la minutul 21.
Ceea ce frapează însă cu totul este ceea ce se întâmplă şi se aude mai târziu în cadrul aceleiaşi şedinţe   (clic aici şi mergeţi la minutul 57:00) . Interpelat fiind totuşi de unul dintre consilierii locali despre acea lucrare de pomină, primarul şi doamna Bradu, şefa biroului de urbanism, încep să explice că ...acea lucrarea se va face. Adică Consiliul Local este pus să aprobe executarea unei lucrări care ... deja se execută! Ca găinăria să fie şi mai mare, se caută găsirea soluţiei de închiriere pe nu mai puţin de 5 ani a unei lucrări gata făcute! La minutul 1:04:08, doamna Bradu, reuşeşte să şi mintă senin, spunând "da' nu s-a băgat încă înstalaţia". 
Observând ridicolul situaţiei, colegul de partid al primarului, consilierul Adrian Gheorghe, cere amânarea acestui punct pentru...clarificări până la o şedinţă ulterioară.

Din nou, în tot acest timp, lucrările cu sistemul de irigare continuau nestingherite pe strada Bârsei, din ordinul primarului. În exact acelaşi timp, peste tot în oraş, se sista zilnic aprovizionarea cu apă a cetăţenilor.


Filmare din 21.07.:




Clic aici pentru mai multe poze 
cu această lucrare "inexistentă" pentru cei din primărie, din moment ce abia acum rezolvă "aprobările" pentru ea. 

Sistem de irigaţii str Barsei - tichie de mărgăritar


Personal mi-am permis să adresez şi în scris următoarele întrebări: 

Vom vedea ce va urma. Oricum, treaba pute rău. dar se pare că aşa se recuperează banii cheltuiţi în campanie....

2 comentarii:

  1. Codlea miroase ca o hazna din cauza Protanului si noua ne trebuie sistem de irigatii dar acolo nu se poate implica nimeni ca primarul isi duce mortacinile cu masina Protanului.

    RăspundețiȘtergere
  2. lucru facut nici un rost si ezacerat ce mult nu e bine dar ce facem cu gunoiul in afara centru codlea normanz de gunuii aia nu se vede da sa puspe laterala pom lalele exagerat dar chiar nu aveti posibilitatii sa ajutati familia de la malul vulcanitei macar cu ajutorul SOCIAL asa de indiferent soarte unui familia da exagerat cefaceti domnu primar uite incostanta sa construit locuintasociala la codlea la lume nu lipseste nu mai pom flori irigatii exacerat scuze dar asa e

    RăspundețiȘtergere