Se afișează postările cu eticheta tineret. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tineret. Afișați toate postările

luni, 13 iunie 2011

M-am convertit la ... biciclism !


Gata. M-am convertit la biciclism.
Sincer, de mult vroiam să fac acest pas, dar am avut o mie de scuze să tot amân. Simt nevoia de mişcare, simt nevoia de a scăpa de anchilozeala cauzată de maşină. Apoi, în Codlea ajungi în câteva minute peste tot pe unde vrei. Plus că mai protejezi şi mediul, mai economiseşti la combustibil şi nici nu te mai stresează parcatul autoturismului. Mi s-a mai făcut şi o poftă nebună de a descoperi pădurile codlene de pe "mountain bike". Da, ştiu, mai sunt de asumat riscurile de a merge pe drumurile publice stăpânite de şoferi nervoşi. Dar mă voi încăpăţâna să risc în continuare. Şi aceasta este o cauză bună.

Ce ziceţi, promovăm împreună "Codlea pe bicicletă" ?
Haideţi să lucrăm la acest proiect sănătos!



Proiect de consilier local: "Codlea pe bicicletă"-
  • promovarea mersului pe bicicletă în municipiul nostru,
  • amenajarea de piste pentru biciclişti ,
  • locuri speciale pentru parcarea bicicletelor,
  • sensibilizarea participanţilor la trafic,
  • petrecerea timpului liber sănătos

marți, 19 aprilie 2011

VIDEO "Modelul CIVIC Codlea" - emisiunea "Braşoc" live cu Erwin Albu



Emisiunea ziaristului Ion Mânzală, care a avut loc a doua zi după cel de-al 13lea protest pentru salvarea spitalului din 16 aprilie 2011, a tratat pe larg "modelul civic Codlea", o scânteie a unei comunităţi renăscute care se luptă pentru un ideal.

joi, 19 august 2010

Trupa de dansuri a Forumului German Codlea a fost premiata de catre Ministerul Culturii



"Serbările Deltei"

A-X –a Ediţie a Festivalului Minorităţilor Naţionale -Sulina

material de Vlădărean Christine

În perioada 30 – 31 iulie ,noi,Trupa de Dansuri Săseşti a Forumului German din Codlea, am avut deosebita plăcere de a participa la Sulina, la a X-a ediție a Festivalului Minorităților Naționale,”Serbările Deltei”.Acesta a reprezentat cel mai important eveniment interetnic in Delta Dunării, având ca scop aducerea unei contribuţii la cunoaşterea, dezvoltarea şi perpetuarea culturii specifice minorităţilor naţionale.

La acest spectacol au participat trupe de dans dar si cântăreți din imprejurimile Deltei,precum din Tulcea,Constanța şi Sulina,care au reprezentat marea majoritate a participanților acestui concurs .Pentru noi însă ,calea lungă străbătută din zona Carpaților, nu a devenit un obstacol de a participa la acest minunat eveniment.

În prima seară,în data de 30 iulie, a avut loc primul spectacol-concurs ,la care a participat o parte din cele 14 trupe concurente. “Maratonul festivalului” a continuat a 2-a zi cu parada costumelor populare pe faleza oraşului,prezentând frumusețea şi diversitatea fiecarui port. După această mică reprezentație, urma cel de-al doilea spectacol-concurs. Cu mare nerăbdare ne aşteptaserăm rândul de a putea prezenta juriului şi spectatorilor rezultatul muncii noastre de-a lungul repetițiilor efectuate si iată ca sosise. Străduința noastră a fost de a prezenta tuturor frumusețea dansurilor săseşti din Ardeal .

În final, la desemnarea câstigătorilor ,în cadrul Galei Laureaţilor, am fost răsplatiți cu Premiul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional,acesta fiind fost cel de-al doilea premiu in cadrul celor 14 premii acordate. Mândri, cu zâmbetul pe buze, am întampinat cu toții acest premiu, bucurându-ne de acest moment special pentru trupa noastră de dansuri.

A fost o experiență nouă ,un spectacol unic , prin care am devenit şi mai uniți ca trupă şi cu atât mai dornici de a arăta tuturor frumusețea tradițiilor săseşti din Codlea.

marți, 31 martie 2009

Atenţie adolescenţi: Postarea pe internet a unor poze indecente (nuduri) se încadrează la pornografie infantilă

(Îmi cer scuze dacă voi şoca cu acest subiect. Dar această este realitatea care ne înconjoară)

Mulţi adolescenţi postează poze în îmbrăcăminte sumară sau chiar nude..O consideră doar o joacă, nimic serios...

Nu posta poze indecente pe internet. Chiar dacă ai încredere în persoanele care au acces la ele. Cu siguranţă mai târziu vei regreta. Nu uita, pe internet lucrurile nu dispar aproape niciodată...Cei care postează poze indecente pe internet pot fi acuzaţi chiar de pornografie infantilă. Chiar dacă sunt fotografii personale. 

Gândeşte-te că vei avea la rândul tău copii. Ce vor spune ei despre poze din adolescenţă cu tine gol/goală  ???


sâmbătă, 28 martie 2009

Elevii sub 16 ani se lasă de tutun, dar cochetează cu haşişul

Elevii din România, cu vârste sub 16 ani, beau, fumează şi iau substanţe halucinogene destul de mult pentru vârsta lor, dar mai puţin decât colegii de pe continent, şi în scădere faţă de alţi ani, potrivit unui raport internaţional – „Proiectul european pentru anchetele în şcoli privind consumul de alcool şi alte droguri” (ESPAD). Componenta naţională a raportului a fost lansată, ieri, într-o conferinţă de presă organizată la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar şi vizează anul 2007.

luni, 16 martie 2009

NU mi s-a vandalizat maşina weekendul acesta

Nu ştiu ce s-o fi întâmplat, dar weekend-ul acesta nu şi-a mai vărsat nimeni nervii pe maşina mea. Îmi pun întrebarea dacă este din vina mea, pentru că nu vreau nicidecum să devin  pasiv la ce se întâmplă în jurul meu sau să devin neimplicat sau un cetăţean fără atitudine. 
Cu siguranţă  voi continua în ceea ce fac...

sâmbătă, 14 martie 2009

Neomenia continuă: pe YouTube a apărut din nou filmul cu fata din Codlea

Copii aceştia chiar nu se pot gândi cât rău pot să facă? A apărut din nou filmul "nepotrivit" pe YouTube pe alt username. Cu comentarii şi mai dezgustătoare. În loc să ne dăm silinţa să ne ajutăm semenii, să ne pese de ceilalţi, de comunitatea în care trăim, ne batem joc şi îi acceptăm sau chiar îi admirăm pe cei care îşi bat joc. 
Probabil că din nou o să mi se zgârie maşina pentru că iau atitudine. Dar asta contează prea puţin...Contează că "a fi om e lucru mare!". Din păcate, prea mare pentru mulţi...

Clic aici pentru toată povestea aceasta amară.

sâmbătă, 7 martie 2009

Întrebări şi răspunsuri despre filmul "nepotrivit" postat pe YouTube

Întrebări primite de la foarte mulţi vizitatori ai blogului:

1. De ce 7 zile?
Pentru că atât durează câteodată până când YouTube verifică şi blochează filmele cu conţinut care încalcă termenii de utilizare.
2. Ce a deranjat aşa de tare?
Când un seamăn de-al nostru, neputincios şi în "încurcătură" este batjocorit de ceilalţi.
3. Dar despre fată?
Se vede clar că a greşit şi cu siguranţă o ştie şi ea. Dar a fost pedepsită destul de rău. Însă sunt cele două aspecte: ea şi ceilalţi. Şi: ,,Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.``(Ioan 8:7)
4. Dar de ce ai publicat filmul pe blogul tău dacă nu eşti de acord cu el?
Filmul era deja făcut public. Şi mie mi-a atras cineva atenţia. Peste 200 de persoane îl accesaseră până să îl public eu. Prin publicarea pe blogul meu am vrut atât să atrag atenţia asupra comportamentului nostru al tuturor faţă de greşelile altora, cât şi să motivez cu materialul deja PUBLIC şi ACCESIBIL poziţia mea. 
5. Ce măsuri s-au luat?
Am sesizat YouTube. Am transmis mesajele mele şi poziţia mea celor care au filmat şi postat. S-a blocat filmul nesperat de repede. Deocamdată nimeni nu a luat vreo măsură împotriva protagoniştilor. Sper că toţi am înţeles că trebuie să fim mai buni unii cu alţii.


vineri, 6 martie 2009

YouTube a reacţionat prompt şi a blocat filmul incriminat

YouTube a blocat nesperat de repede, în urma sesizării mele, accesul  la filmul în care o persoană din Codlea, fiind într-o stare avansată de ebrietate, este batjocorită de "prieteni" în plină stradă. Mi s-a parut dureros să văd cum ne purtăm cu cineva care este evident că a greşit şi are poate nevoie de ajutorul nostru, nu de umilire din partea noastră. 

Din fericire nu a fost nevoie de 7 zile ca să se ia o măsură. YouTube anunţă că este nevoie de până la 7 zile pentru a bloca un film care violează termenii de utilizare a site-ului. Îi rog şi pe cei care au filmat si postat apoi pe internet să înţeleagă demersul meu şi să nu uite că trebuie să fim în primul rând OAMENI! 

Sper ca noi toţi să fii învăţat ceva din asta, în primul rând să fim mai buni unii cu alţii.

Aveţi 7 zile să scoateţi PORCĂRIA asta de pe YouTube !

Nişte prieteni adevăraţi nu ar face asta! Dar nici chiar nişte străini nemernici. Filmarea aceasta a fost făcută in Codlea, lângă primărie. Nu comentez starea de ebrietate a fetei filmate, ci felul în care se poartă cu ea "prietenii" ei.
Îi anunţ , pe această cale, pe cei care au filmat şi postat acest film, că au 7 zile la dispoziţie din partea mea de a scoate filmul de pe YouTube, film în care un semen de-al nostru, în orice caz  neajutorat, este luat în batjocură. Am salvat filmul, îi voi identifica pe protagonişti şi voi avea grijă să fie traşi la răspundere!

7 zile!

 Conţinut interzis minorilor!

miercuri, 4 februarie 2009

PROIECT FORUM: Centru de tineret in subsolul Scolii Germane

Forumul German doreste sa infiinteze din fonduri proprii un centru de tineret in subsolul Scolii Germane, in cei circa 300 de metri patrati care la ora actuala sunt in paragina. Cladirea este in proprietatea comunitatii germane, scoala se declara foarte interesata si sustine proiectul. Ce inseamna un centru de tineret? Un loc de intalnire al tinerilor, fara costuri pentru acestia, unde isi pot petrece timpul liber citind, discutand, vizionand filme sau concerte, un spatiu pentru seminarii, pentru simpozioane si chiar pentru petreceri decente. Acest spatiu se doreste a fi o alternativa la baruri, fiind un loc in care alcoolul si fumatul este interzis. Tinerii din Codlea au nevoie de un astfel de loc!
Urmariti pozele din subsolul cladirii fostului Liceu Forestier, actuala Scoala Germana:

vineri, 30 ianuarie 2009

Adolescentii, sexul si tehnologia

Pozele nude cu tine pot ajunge unde nici nu gandesti....si iti va parea foarte rau...Tot restul vietii vei fi urmarit de acestea....Mesajele tale pe messenger, pozele sexy de pe hi5 pot sa iti fie o povara tot restul vietii...pentru ca ele nu dispar cand vei vrea tu.....

joi, 29 ianuarie 2009

SEXTING, noua moda periculoasa in randul tinerilor

Ce inseamna sexting? Vine de la texting (a trimite sms-uri) si reprezinta noua moda in randul tinerilor, fiind vorba despre fotografii sau filmari indecente trimise de pe mobil prietenilor sau postate pe internet. Acestia se fotografiaza pe ei sau pe altii in situatii compromitatoare, inclusiv pornografice. Multi adolescenti considera insa aceasta un lucru "seducator" sau cool. Pe messenger se poarta discutii foarte "fierbinti", pe you tube se posteaza filmulete de la ultimul chef cand "aia era cu ala", pe retelele de socializare tip hi5 sau facebook se comenteaza ultimele pozitii provocatoare pe baza ultimelor filmari. Toate acestea se intampla in lumea reala a tehnologiei, fara ca parintii, de multe ori depasiti de probleme sau uneori de tehnica moderna, sa remarce pericolul la care tinerii se expun.
Imagineaza-ti urmatorul aspect:
Azi vrei sa impresionezi. Faci o poza foarte sexy. O trimiti prietenului tau/prietenei tale. Acesta/aceasta o pastreaza, bineinteles. Dar o poate arata si prietenilor (ceea ce se intampla de cele mai multe ori) sau o va posta pe internet cand va veti certa. La fel, orice pozitie "super cool de sexy" pe care o postezi cu tine pe internet, poate fi descarcata si vizionata de catre oricine. Acum ti se pare o joaca. Dar acestea raman salvate peste timp. Si peste 10,20 de ani nu ti se va mai parea la fel de "trendy". Cum se va simti copilul tau cand va afla o astfel de poza cu tine? Sau partenerul tau de viata? Cum vei activa in viata profesionala cand se vor citi mesajele tale deochiate din tinerete? Nu ar fi cazul sa te respecti mai mult???
Citeste aici:
Unul din cinci adolescenti trimite poze porno

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

A fi bisnitar sau valutist era modelul nostru in viata

Pe vremea mea, dragii mosului, adica pe cand umblam si eu pe lumea asta elev de liceu fiind, cei mai tari oameni, simbolurile reusitei si succesului in viata, erau bisnitarii sau valutistii. Eheeee, ce vremuri! Cum stateau ei la Modarom in Brasov sau in fata Restaurantului Cetate din Codlea si invarteau valuta forte! Cine ii cunostea, era la randu-i smecher pentru noi. Dar au disparut. S-a dus "gloria" lor. Gloria??? Asa credeam...

vineri, 23 ianuarie 2009

Despre consumul de droguri, Politia Codlea informeaza ca nu sunt probleme deosebite


Ca urmare a interpelarii mele despre situatia consumului de droguri adresata de catre mine in sedinta CL din decembrie, Politia Codlea informeaza ca nu sunt probleme deosebite . (nota Erwin: deci nu ca nu exista!!!).
Ca urmare a multor reactii si informari din partea voastra, tin sa comunic ca in Codlea se consuma droguri. Dupa cum anuntam, nu este inca un flagel. Drogurile sunt inca din categoria usoara, se consuma ocazional pe la chefuri, deci se practica. Cred ca este nevoie de o campanie de prevenire si de constientizare a tinerilor asupra riscurilor consumului de stupefiante. Si sper ca Politia va sprijini aceste actiuni, iar prin aceasta informare a vrut sa transmita doar ca situatia inca nu este alarmanta...

luni, 19 ianuarie 2009

Mess-ul si ortografia-exercitiu de scris incorect!

Se confirma cele sesizate de mine in legatura cu mess-ul,in urma mesajelor primite de la voi: fara sa vrem, din comoditate si poate cateodata din dorinta de a fi cat mai "cool", uitam cum se scrie corect, din cauza felului in care scriem pe mesageria instant. Cum exercitiul este mama invataturii, ganditi-va cat de bine antrenati suntem la scris pe mess, de ajungem sa ne facem de ras in viata de zi cu zi, cand trebuie sa mai scriem cate un rand.
Solutia: sa renuntam cat putem la comoditate in schimbul linistii ca vom scrie cat mai corect cand trebuie.

duminică, 18 ianuarie 2009

Tinerii nu mai stiu sa scrie din cauza mess-ului

Cand scrii toata ziua mesaje in timp real pe telefon, prin sms sau prin programele de mesagerie pe internet, folosesti cat mai multe prescurtari si combinatii de semne pentru a-ti minimaliza efortul. Eu am crezut ca fac chiar ceva sa fiu in rand cu tinerii cand scriam asa. Si mi se parea chiar ingenios. Am ramas socat insa cand am citit niste texte scrise de tineri (in special) in "varianta clasica". Nu mai stiu unde sa puna cratima, nici "i"-uri mai multe, nu mai cunosc cum arata cuvantul. Este grav, domnisoarelor si domnisorilor! De ce? Chiar daca suna pompos, limba este una din valorile unui popor. "C val,c popor ? Nush.Orkr." Insa trebuie sa recunoastem, ca fara un sistem minim de valori nu putem trai. O sa ne dam seama mai incolo daca nu.
Asa ca eu am hotarat sa scriu cuvintele intregi. Si sa folosesc cu incredere www.dexonline.ro . Mai am inca de luptat cu lenea de a scrie cu diacritice. Iar despre greseli ortografice, cu siguranta ele se vor mai ivi, din pacate si la mine.Link

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Droguri in Codlea?! Abereaza Erwin?

Poate da, poate nu. Foarte multi m-au contactat pe acest subiect, de cand am scris pe blog. Am spus mai devreme ca inca este doar o joaca de copii. Inca nu am ajuns in stadiul in care sa fie un flagel. Insa suntem la inceput. De ce spun asta? Pentru ca stilul romanesc de a vorbi despre pericolul de incendiu doar dupa ce ti-a luat foc casa este pagubos. Focul trebuie prevenit sau macar atacat cat e mic.
Din teribilism si curiozitate, adolescentii din Romania, si va asigur ca si cei din Codlea, incep sa "guste" impreuna cu prietenii din "marfa". Copiaza stilul din filme americane si de la cunostinte din vest. Parintii nu stiu, autoritatile sunt destul de sfioase. Si toti se uita urat la tine daca deschizi subiectul. Asta este, m-am obisnuit sa fiu luat drept nebun, doar pentru ca iau atitudine. Dar consider ca este un subiect de abordat si cred ca trebuie si actionat in aceasta privinta. Si ma bucur ca exista deja persoane care au ceva de povestit despre subiect. Va rog sa va alaturati initiativei !
Anul acesta vom incepe lupta de prevenire in Codlea!

vineri, 9 ianuarie 2009

Poti gasi droguri in Codlea? DA!

In calitate de presedinte al comisiei juridice si de ordine publica a Consiliului Local am adresat o interpelare sefului Politiei Codlea in legatura cu situatia drogurilor din Codlea la care voi primi raspuns in cursul acestei luni. Poti gasi droguri in Codlea? Eu stiu sigur ca da! Si cel mai periculos este faptul ca tinerii nu considera drogurile o problema. ..
Nu doresc sa trag semnale de alarma aiurea. Dar trebuie sa privim realitatea in fata si sa actionam, nu sa ne ascundem capul ca strutul in nisip . Inca nu este decat o joaca de copii, inca se mai pot face multe...
Citeste aici si urmareste stirea despre arestarea unor tineri din Codlea .