Asist cu mâhnire la politizarea subiectului şi la atacuri nefondate împotriva persoanei mele . 
- mi-am păstrat aceeaşi fermitate şi acelaşi ţel ca şi până acum, fără orgolii personale sau afilieri politice : REDESCHIDEREA SPITALULUI. Aceasta implică şi dialogul cu autorităţile, care ne-a fost refuzat până  acum.
-nu am făcut rabat de la această  traiectorie în niciun fel, nu "am dat mâna cu cei de la putere", ci am  acceptat invitaţia de a participa la soluţionarea de urgenţă a situaţiei unităţii noastre medicale, lucru cerut de atâta timp.
- nu m-am erijat niciodată în  conducătorul codlenilor sau salvatorul spitalului, ci am fost şi sunt un  simplu cetăţean care îşi apără drepturile civice şi va continua să o  facă, alături de oricine poate şi doreşte să facă acelaşi lucru. Prezenţa  mea în acest grup de lucru de urgentare a redeschiderii este în  calitate de cetăţean al Municipiului Codlea, care a aprofundat îndelung  tematica juridică şi medicală a problematicii închiderii spitalului şi  care a cerut, alături de alţi cetăţeni, cu o voce mai mult sau mai puţin  puternică, în nenumărate rânduri şi prin nenumărate forme, respectarea  legii şi a nevoilor comunităţii noastre.
- de la începutul perioadei de  protest  am cerut  ca autorităţile să poarte un dialog constructiv cu  codlenii şi să se găsească soluţii pentru nevoile comunităţii noastre.  Până în acest moment, autorităţile nu au dorit un astfel de dialog. Abia acum acesta a fost posibil.
 - tot timpul am criticat surzenia,  modalitatea de abordare mişelească, duplicitatea şi încălcarea  procedurilor legale din partea autorităţilor locale şi centrale. Îmi menţin această părere.
- consider doar că (abia) în acest  moment autorităţile îşi fac oarecum datoria, deşi forţate de împrejurări  (decizia Curţii de Apel din 2 august, protestele îndelungate de la  Codlea, culminate cu intrarea  în greva foamei),  fiind dispuse abia  acum la dialog, şi nicidecum nu ridic la rang de "salvator al spitalului" pe cineva anume.
 - mai este mult până ce autorităţile vor înţelege că ele se află în slujba cetăţenilor şi nu invers.
 Al dumneavoastră, acelaşi Erwin  Albu pe care îl cunoaşteţi.
Deranjez? Prea bine atunci. Daca nu deranjam, eram ca ceilalti: orb, mut, nepasator..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu